Chirurg oncolog renumit: ”Durerea de sân le sperie pe femei, însă cel mai frecvent semn al cancerului mamar este altul”

Simptome cancer san. Cel mai frecvent semn al cancerului mamar este apariția unei tumori nedureroase la nivelul sânului, dar boala poate debuta cu fenomene inflamatorii (roșeață, căldură, edem, durere la nivelul sânului), scurgere mamelonară, modificări ale tegumentelor și areolei, apariția unei modificări la nivel axilar.

De cele mai multe ori, durerea la nivelul sânului, care alarmează pacientele și le face să ajungă la medic, nu este un simptom de cancer mamar; în cancer, durerea apare doar atunci când boala este în stadiu avansat.

De obicei, durerea este o alarmă falsă, de aceea medicul recomandă investigațiile necesare și controalele ulterioare.

Simptomele cancerului la sân

”În practica medicală, la consultații, văd frecvent două tipuri de paciente: cele speriate, care au dureri la nivelul sânului, dar care nu au nimic de fapt, și cele la care se detectează prezența unei tumori care nu este însoțită de durere. Dacă boala este depistată devreme, când tumora are sub 2 centimetri, în stadiul I, atunci supraviețuirea la cinci ani este de peste 95%, iar la zece ani de aproximativ 90%.

În stadiile puțin avansate, tumora e nepalpabilă și nu e însoțită de nicio simptomatologie; ea poate fi detectată numai prin investigații imagistice (ecografie, mamografie). Astfel se pot pune în evidență modificări de câțiva milimetri care sunt fie cancere puțin avansate, fie leziuni care în timp se pot transforma în cancer.

Scopul nostru este să încercăm să diagnosticăm boala devreme, astfel încât să o putem trata cât mai simplu pentru pacientă, cu rezultate foarte bune, inclusiv cu păstrarea sânului. Ne-am specializat de multă vreme în localizarea și tratamentul leziunilor extrem de mici, abia vizibile.

În aceste cazuri, de cele mai multe ori, nu e nevoie de chimioterapie pentru că e vorba de stadii puțin avansate și femeia s-a vindecat, din punct de vedere al tratamentului. Din păcate, de multe ori, boala e diagnosticată târziu și tratamentul devine unul complex”, a explicat Prof. Dr. Alexandru Blidaru, Medic Primar Chirurgie Generală, cu supraspecializare în chirurgie oncologică și ginecologie oncologică.

Primele semne ale cancerul de sân

  • un nodul dur, de formă neregulată, dureros sau nu. Motivul principal (70% din cazuri) pentru care se solicită un examen medical al sânului este descoperirea, frecvent accidentală, de către pacientă a unui nodul mamar. În momentul prezentării la medic, acești noduli au în general dimensiuni de peste 2 cm.
  • durerea prezentă la nivelul sânilor, deși un simptom rar la debut (doar 8% dintre cazuri), este cel de-al doilea motiv de prezentare la consult (20% din cazuri).
  • modificari cutanate: pielea de deasupra nodulului este înroșită, îngroșată, cu pori dilatați (aspect de “coajă de portocală”), aderentă de nodul. Apariția pe pielea sânului a unei adâncituri, care cutează pielea din jur ori a unei ulcerații.
  • mărirea neobișnuită de volum a unui sân.
  • modificări ale conturului sânilor.
  • apariția unor scurgeri la nivelul mamelonului (frecvent asociate cu sângerare locală).
  • mameloane îndreptate în direcții asimetrice sau unul dintre ele retractat.
  • apariția unor eczeme la nivelul areolelor mamare.
  • palparea în axila a unor nodului cu volum mărit, duri, uneori dureroși.
  • în puține cazuri, cancerele mamare sunt total asimptomatice.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

3 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

4 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

4 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

5 ore ago

Citeste si: