CHIMENUL, medicament sfânt. De ce este denumit astfel şi ce trebuie să ştim despre aceste seminţe uimitoare

CHIMENUL are puteri miraculoase. Ajută la vindecarea multor boli, fiind cunoscută din cele mai îndepărate timpuri.

Este amintit  şi în scrierile sfinte creştine, dar şi de musulmani. Se mai spune despre chimen că este medicament sfânt.

Chimenul are un renume, poate, mai puţin cunoscut, el fiind asociat cu prima formă de „dopaj”  întrucât, grecii îl foloseau în antichitate ca antidot în stările de oboseală.

Numeroase reţete aveau în compoziţia lor aceste micuţe seminţe, fiind convinşi de proprietăţile sale vindecătoare.

În Orient, chimenul era întrebuinţat pentru vindecarea bronşitelor, reumatismului şi administrat mamelor care nu puteau alăpta.

Cu o istorie atât de veche, în jurul acestei plante aromatice s-au ţesut, inevitabil, şi superstiţii.

Se spune, de pildă, că tinerii care se căsătoresc trebuie să poarte în ziua nunţii seminţe de chimen pentru o căsnicie lungă şi prosperă, iar un renumist botanist susţinea că, atunci când este semănată, planta trebuie blestemată pentru a avea rod bogat. Infidelii erau trataţi, fără să ştie, cu sirop de chimen, ca să stea mai mult pe-acasă şi să le mai treacă dorul de ducă.

Nu ştim cât sunt de adevărate aceste relatări, dar putem spune cu certitudine că cercetările au demonstrat fără putere de tăgadă calităţile deosebite, chiar miraculoase, ale micuţelor seminţe.

Specialiştii au arătat că sunt folositoare nu doar în tratarea mai multor afecţiuni, ci şi în prevenirea lor, pentru că ele cresc imunitatea organismului. Şi, cel mai important, analizele de laborator au dezvăluit că pot fi eficiente în prevenirea oricăror forme de cancer.

Imposibil să nu fi auzit măcar o dată despre minunile pe care le face chimenul negru, fie că ne referim la seminţe, fie la capsulele cu pudră, ceai sau la uleiul obţinut prin presarea seminţelor.

Chimenul este folosit în caz de migrenă, căderea părului, insomnie, dureri la nivelul ochilor, mătreaţă şi exfolierea părului, impetigo, laringite, disfuncţii endocrine, acnee, în cosmetică pentru obţinerea unui ten frumos, pentru recuperarea rapidă în cazul fracturilor, reumatism, diabet, hipertensiune, nivel necorespunzător al colesterolului, hepatită, afecţiuni respiratorii, colici, balonări şi probleme digestive.

În concentraţii mari poate irita pielea. Supradozajul la femeile însărcinate poate provoca avortul spontan iar în cazul copiilor mici poate exista riscul de epilepsie.   Unguentele pe bază de chimen sunt folosite pentru a ameliora aspectul pielii, elimină semnele de oboseală şi hidratează intens pielea.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

17 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

47 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: