Pe lângă burtă, lipsa părului este, de departe, cea mai mare problemă estetică a unui bărbat.
Nicolae Oprea
Bărbatul trebuie să înțeleagă că în proporție de peste 95 la sută, chelia nu reprezintă o boală, ci un efect firesc al excesului hormonal. Pe vremuri, chelia era o problemă de imagine, mai ales că bărbații nu doreau să se „radă în cap” așa cum se poartă azi, când acest aspect poate fi chiar „la modă”. Totuși, nu puțini sunt bărbații cu chelie care vor să scape de acest aspect, sau chiar domnii care încep să chelească și au intrat deja în panică. Bineînțeles, întrebările firești sunt: poate fi chelia prevenită? Sau, sunt eficiente cremele și ceaiurile- minune care ne „invadează” pe internet? La aceste întrebări ne răspunde dr. Felix Popescu, medic dermatolog.
Este cauzată de hormonii androgeni
„Îți trebuie destul de mult respect de sine ca să poți lua în serios schimbările apărute odată cu vârsta. Într-adevăr, lipsa părului este cumva cea mai vizibilă problemă și poate apărea chiar imediat după pubertate. În 95% din cazuri, la bărbați, chelia este o alopecie androgenetică, adică este cauzată de hormonii androgeni, Dihidrotestosteron, și se transmite genetic. Celelalte procente sunt ocupate de alte tipuri de alopecii, în general patologice, respectiv Areata, Tricotilomania, Totalis sau post chimioterapie”, ne explică medicul dermatolog ce este chelia.
Nu e o boală, dar poate duce la depresie
Potrivit doctorului Popescu, alopecia androgenetică nu face parte din sfera patologică, deci nu este o boală, însă, poate dezvolta manifestări patologice, în special la tinerii ce nu pot accepta această schimbare de look. „Aceste neacceptări ale look-ului odată cu căderea părului pot degenera chiar și în depresii și în lipsa încrederii în sine, ce va duce la evitarea socializării și chiar la automarginalizare. Tră- im într-o societate în care competiția este determinantă, și fiecare persoană are nevoie să se simtă că arată așa cum își dorește, sau poate chiar mai bine. Atunci când pierzi încrederea în sine, pierzi competiția. În schimb, dacă ești mulțumit de ce vezi în oglindă, esti un câștigător”, spune medicul Felix Popescu. Fără îndoială, nu puțini sunt bărbații cu chelie ce nu se pot resemna și se întreabă în permanență dacă pot preveni chelia.
„Evitați cremele fantastice sau pastilele minune”
„Suntem întrebați mereu dacă se poate preveni aparația calviției. Cu amendamentul că ne vom axa doar pe alopecia androgenetică, vă spun că, în cel mai bun caz, o putem întârzia. Nu vreau să-i demoralizez pe cei ce își doresc tratamente naturale, însă acestea sunt prea puțin eficiente. Dacă ne referim la terapiile „din bătrâni”, acestea ajută foarte puțin. Recomandarea mea este ca bărbații să nu creadă în pastile minune sau creme fantastice, pentru că nu există. Bărbatul e dispus să plateasca pentru orice îi poate rezolva problema și sunt foarte mulți speculanți pe piața de profil”, conchide medicul dermatolog.
Cea mai eficientă terapie: transplantul!
„Singura terapie permanentă o reprezintă transplantul de păr. De fapt, este un autotransplant, întrucât nu facem altceva decât sa redistribuim firele existente. Înaintea actului chirurgical este deosebit de important să înțelegem ce îl deranjează pe pacient și cum putem remedia această problemă. Poți avea un transplant perfect, însă fără să rezolvi problema pacientului, care poate își dorea o altă linie frontală sau un alt aspect. Transplantul de păr este mai mult o terapie psihologică”, ne-a mai explicat dr. Felix Popescu, specialist în transplanturi de păr la clinica ce-i poartă numele.
Înconjurați de femei frumoase
Chiar dacă mulți dintre bărbații cu chelie suferă din cauza aspectului lor și nu se consideră atrăgători, psihologii spun că femeile se simt atrase de acest tip de mascul! „Bărbații chelioși sunt câtă frunză, câtă iarbă și sunt la fel de fericiți, sau nefericiti ca toți bărbații! Sunt atrăgători și problematici la fel ca semenii lor, iar realitatea ne arată că nu există domenii de vârf fără chelioși! Domeniile de vârf înseamnă succes, mult testosteron, un câmp electromagnetic de o forță uriașă, iar în preajma lor se gă- sesc multe femei. Întotdeauna cele mai frumoase”, spune cunoscutul psiholog dr. Bebe Mihăescu.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…