Sari la conținut

Certificatul verde, obligatoriu de la începutul anului inclusiv la locul de muncă

epuizare digitală
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei
Învață cum să gestionezi epuizarea digitală

Inițial, certificatul verde a fost impus pentru a facilita călătoriile din interiorul U.E. Odată cu evoluția epidemiologică, însă, multe țări l-au impus pentru a obține accesul în diferite spații, respectiv la diferite evenimente.

Autoritățile din România susțin, de asemenea, că este necesar să introducă acest document inclusiv la locul de muncă. Proiectul de lege se află de câteva săptămâni în dezbateri, după ce a fost respins, inițial.

Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu la locul de muncă

Certificatul COVID ar putea să devină obligatoriu de la începutul anului inclusiv la locul de muncă, comunică RRA.

Liderii din coaliţie l-ar vrea adoptat cât mai repede, deşi încă nu se înțeleg în privința formei finale a proiectului de lege, iar ministrul sănătății spune repetat că nu mai e timp de pierdut în fața valului 5 adus de varianta Omicron.

Aşa că se discută inclusiv de asumarea răspunderii Guvernului pentru o nouă formulă a proiectului, prezentată aseară de Alexandru Rafila.

Acesta prevede ca obligativitatea prezentării certificatului COVID să se introducă doar când evoluția epidemiei indică o creștere constantă, iar pentru testarea celor nevaccinați și care nici nu au trecut recent prin boală statul să suporte costul efectuării a cel mult 15 teste, a explicat ministrul sănătății.

„Am propus acordarea acestui pachet de 15 vouchere electronice, încercăm să le facem electronice ca să fie ușor de utilizat, care pot fi utilizate la oricare dintre locurile de testare fie că discutăm despre medicii de familie, despre farmacii, despre laboratoare, introducem un mecanism de utilizare a certificatului atunci când avem o creștere timp de trei săptămâni consecutiv,

cu un anumit indice, de 1,5, deci e mediu, iar renunțarea la certificat se face când trendul devine descrescător, iar incidența ajunge sub 1 la mie”, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila estimează că valul al cincilea de infectări cu coronavirus ar putea dura cel puțin două luni și indică lunile, februarie și martie ca perioadă de risc maxim.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel