Din cuprinsul articolului
Pentru a accelera campania de vaccinare anto-COVID și a limita răspândirea virusului, autoritățile au propus un proiect de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Acesta ar putea fi aprobat săptămâna viitoare.
Proiectul de lege a fost deja respins o dată. Pentru a fi acceptat, acesta necesita anumite modificări și amendamente.
Acestea au fost făcute săptămâna trecută, iar proiectul de lege se află în dezbateri, în urma modificărilor.
Parlamentarii din Camera Deputaţilor au dezbătut şi ieri proiectul de lege privind folosirea certificatului verde la locul de muncă. Încă sunt opinii divergente în privinţa acestui act normativ, comunică RRA.
La Camera Deputaților, amendamentele depuse asupra proiectului de lege, care introduce obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, se întind pe aproape 40 de pagini.
Președintele Comisiei de sănătate, liberalul Nelu Tătaru, admite că întârzierea aplicării documentului are impact negativ asupra ratei de vaccinare, dar spune că este importantă și forma finală a proiectului de lege, faţă de PSD care a cerut includerea unei perioada de grație de două luni pentru salariații nevaccinați, cu testarea gratuită a personalului în acest interval.
PNL cere ca termenul să fie limitat la 30 de zile. Nelu Tătaru a declarat că nu poate fi acceptată nici propunerea AUR privind testele de anticorpi.
„Au fost mai multe păreri. În acest moment, nu se agreează acest test de anticorpi, neexistând acea dovadă științifică. Ar trebui ca România să încerce să respecte niște reguli de precauție, să se vaccineze și, în general, să ne respectăm între noi”, a declarat Nelu Tătaru.
PNL a mai propus ca salariații care refuză vaccinarea și se îmbolnăvesc de COVID-19 să achite din banii proprii o eventuală spitalizare. Amendamentul nu este susținut de PSD, afirmă social-democratul Alexandru Rafila.
„Este exclusă și din punct de vedere medical, pentru că ar accentua și mai mult problemele legate de prezentarea în spital tardivă a celor care sunt infectați. Noi vrem să îi încurajăm să se prezinte cât mai repede”, a declarat Alexandru Rafila.
USR cere accelerarea dezbaterilor asupra proiectului de lege şi extinderea prevederilor pentru parlamentari şi persoanele care ocupă funcţii publice.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…