Din cuprinsul articolului
Comisiile Senatului au aprobat marți seara introducerea certificatului verde pentru toți angajații, atât de la stat, cât și de la privat. Documentul va fi obligatoriu în toate instituțiile din România.
Dispozițiile privind certificatul verde se aplică autorităților, instituțiilor publice și de interes public, de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.
Printre domeniile incluse în proiect sunt educația, sănătatea, dar și Parlamentul. Prevederile nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești.
Angajații care nu au certificat verde pot fi suspendați timp de 30 de zile și ulterior pot fi concediați, potrivit proiectului.
Conform primelor informații, proiectul a fost votat de senatorii PNL, UDMR si USR, în timp ce reprezentanții AUR și PSD s-au opus. Următorul pas este introducerea proiectului în plen.
Decizia finală aparține Camerei Deputaților, care este for decizional.
Găsiți AICI propunerea legislativă integrală.
„La angajaţi nu se aplică aceste reguli (măsurile luate recent privind accesul în baza certificatului verde, la unele activităţi – n.r.) pentru că aici trebuie lege şi legea se dezbate în Parlament. Am auzit că sunt amendamente, se lucrează, dar intenţia este fie te vaccinezi, fie te testezi periodic. Dacă trece legea în forma pe care o cunosc, este testat pe banii tăi, trecut prin boală sau vaccinat.
Legea este depusă pentru anumite categorii de personal, acum înţeleg că sunt propuneri de extindere la mai mult, încă nu ştiu discuţiile din Parlament. Nu am fost să aud ce se discută acolo, dar aşteptăm să vedem forma finală.
Pe sectorul privat normal că nimeni nu o să oblige sectorul privat să testeze angajaţii, dar sectorul privat probabil că va face acelaşi lucru ca sectorul public. (…) Este în final, o alegere. Nu este ca în unele ţări unde vaccinul este obligatoriu (…). Nu există testare acolo, există vaccinare sau nu mai lucrezi. România merge pe o soluţie, cel puţin cum e depusă legea, din ce ştiu, este vaccin sau, în final, testare”, a declarat Raed Arafat, marţi seară, la TVR.
Întrebat în cât timp ar urma să fie adoptat noul act normativ de către Parlament, secretarul de stat din MAI a răspuns:
„Eu ştiu că este în regim de urgenţă, deci ar trebui în 2-3 săptămâni, poate şi mai repede, să treacă”.
Raed Arafat a catalogat creşterea numărului de persoane care se vaccinează drept „un lucru extrem de pozitiv” care „ne va ajuta să revenim următoarele situaţii care pot să apară”, el mulţumind oamenilor că „au înţeles mesajul”.
Proiectul de act normativ prevede că personalul în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale, este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…