Categories: Ştiri sănătate

Cercetătorii trag un semnal de ALARMĂ! Fenomenul care a dus la apariția a 3 milioane de noi cazuri de DIABET!

Un caz de diabet din şapte este provocat de poluare la nivel mondial, sunt de părere cercetători americani care au publicat sâmbătă un studiu preluat de AFP.

„Poluarea a contribuit la apariţia a 3,2 milioane de noi cazuri de diabet în lume în anul 2016, ceea ce reprezintă aproximativ 14% din aceste cazuri”, apreciază autorii de la Facultatea de medicină Saint-Louis din Washington .

Legătura dintre poluarea atmosferică şi diabet a fost deja avansată de studii anterioare.

„Credem că poluarea atmosferică diminuează producţia de insulină şi provoacă inflamaţii, împiedicând organismul să transforme glucoza din sânge în energie”, notează cercetătorii care au publicat studiul în revista The Lancet Planetary Health.

Factori care favorizează diabetul precum suprapondera şi obezitatea au fost de asemenea luaţi în calcul, scrie Agerpres.

„Studiul nostru arată o legătură semnificativă între poluarea aerului şi cazurile de diabet la nivel mondial”, arată într-un comunicat profesorul de medicină Ziyad Al-Aly.

„Este important având în vedere că multe lobby-uri economice afirmă că nivelurile actuale (poluanţi degajaţi în aer) sunt prea stricte şi ar trebui revizuite. Însă probele demonstrează că nivelurile actuale nu sunt deloc sănătoase şi trebuie net reduse”, a precizat cercetătorul.

Pe de altă parte, relaţia dintre diabet şi poluare este mai mare în ţările unde reglementările sunt mai puţin stricte şi mai puţin respectate precum India, Papua Noua Guinee, Afganistan şi Guyana.

Sunt de asemenea citate drept exemple contrare ţările mai bogate, precum Franţa, Finlanda şi Islanda.

Recent Posts

Horoscop 4-11 noiembrie 2024, cu Cristina Demetrescu: zodia care va reuși să mute munții din loc! Succes pe toate planurile

În săptămâna 4-11 noiembrie 2024, Cristina Demetrescu a explicat că intrarea lui Marte în zodia…

9 minute ago

Arges: O pacientă de 69 de ani a primit o nouă șansă la viață, după ce a suferit o intervenție chirurgicală, în premieră

La Spitalul Orășenesc Mioveni din județul Argeș a fost realizată o intervenție chirurgicală remarcabilă în…

29 de minute ago

Anunț oficial, extrem de important, de la Ministrul Muncii: cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, unii pensionari din România vor beneficia de o majorare a…

50 de minute ago

Cum va fi IARNA 2024-2025 în Europa? Prognoza METEO – impactul fenomenului La Niña

Meteorologii au emis noi prognoze pentru iarna 2024-2025, care va aduce surprize. Deși vom avea…

o oră ago

România are nevoie de un program național de dezvoltare a industriei farmaceutice

Investiția în cercetare-dezvoltare la nivelul industriei farmaceutice inovatoare reprezintă unul dintre factorii majori care contribuie…

o oră ago

Bill Gates face o nouă profeţie terifiantă: O altă mare problemă va lovi omenirea

Miliardarul Bill Gates a lansat un nou avertisment şi susţine că omenirea, chiar dacă va…

2 ore ago

Citeste si: