Oamenii de ştiinţă de la Univeristatea Aarhus testează o nouă strategie pentru vindecarea temutului virus HIV.
Testele de laborator au arătat deja că tratamentul funcţionează, iar acum cercetătorii desfăşoară teste clinice pe oameni.
Tehnica oamenilor de ştiinţă presupune eliberarea virusului HIV din rezervoarele pe care le formează în celulele ADN, aducându-l la suprafaţa celulelor. Odată ajuns la suprafaţă, sistemul imunitar al corpului poate să-l distrugă în urma întăririi sale cu ajutorul unui vaccin.
Studiile in vitro efectuate în laborator pe celule umane au avut o rată de succes atât de mare încât în luna ianuarie a acestui an cercetătorii au obţinut 12 milioane de coroane daneze (1,6 milioane de euro) de la Consiliul de Cercetări Danez pentru a efectua studii pe subiecţi umani.
Testele clinice sunt în curs de desfăşurare, iar doctorul Ole Sogaard anunţă că primele rezultate sunt promiţătoare.
„Sunt aproape sigur că vom avea succes în tentativa noastră de a elibera HIV-ul din rezervoare. Provocarea constă în determinarea sistemului imunitar al pacienţilor să recunoască virusul şi să-l distrugă. Acest lucru depinde de puterea şi sensibilitatea fiecărui sistem imunitar”, a explicat doctorul Ole Sogaard de la Universitatea Aarhus.
Dacă cei 15 pacienţi care participă acum la testele clinice vor fi vindecaţi de HIV, leacul va fi încercat pe un număr mai mare de persoane.
Dr. Sogaard subliniază că leacul nu este un vaccin, astfel că este în continuarea foarte important ca oamenii să fie conştienţi că anumite comportamente nesigure, printre care sexul neprotejat şi refolosirea acelor, trebuie evitate pentru a evita infectarea cu HIV.
Tratamentele moderne anti-HIV permit pacienţilor să trăiască o viaţă aproape normală, cu efecte secundare limitate. Cu toate acestea, dacă tratamentul este întrerupt, rezervoarele de HIV redevin active şi produc din nou virusul, astfel că simptomele reapar în două săptămâni.
Identificarea unui leac pentru HIV ar elibera pacienţii de povara tratamentului continuu, permiţând totodată reducerea costurilor tratării acestei afecţiuni în mod considerabil.
Cercetătorii danezi folosesc medicamente cunoscute sub numele de inhibitori HDAC, folosite mai ales pentru tratarea cancerului, pentru a elibera HIV-ul din rezervoarele din celule. Medicamentul folosit de oamenii de ştiinţă danezi poartă numele de Panobinostat.
Acum cinci ani, consensul în lumea ştiinţei era că virusul HIV nu poate fi vindecat. Ulterior, însă, Timothy Ray Brown, un pacient infectat cu HIV, a început să sufere de leucemie. Cel ce avea să fie supranumit „Pacientul din Berlin” a beneficiat de un transplant de măduvă care l-a vindecat de HIV, devenind primul om din istorie care a scăpat în mod definitiv de acest virus.
Copierea acestui mecanism de vindecare pe scară largă ar fi imposibilă, însă reuşita a provocat o schimbare radicală în lumea cercetării, oamenii de ştiinţă încercând să găsească un leac, nu doar să suprime simptomele. În acest moment, cercetătorii acţionează în două moduri diferite. Prima metodă constă în terapia genică, ce doreşte să facă sistemul imunitar să devină rezistent la HIV. Această metodă este complexă şi scumpă, nefiind uşor transferabilă la diferitele tipuri de gene din întreaga lume. Cea de-a doua metodă este cea încercată de doctorul Sogaard şi de colegii săi din Danemarca, eforturi similare fiind depuse în SUA, Marea Britanie şi în alte ţări europene.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…