Categories: Ştiri sănătate

Cercetătorii au identificat semnul care anunță că vei îmbătrâni prematur. Caracteristica apare după 40 de ani

Pot îmbătrâni înainte de vreme cei care au această caracteristică. Ritmul de mers al persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani poate fi un indicator al gradului de îmbătrânire al creierului şi al întregului organism, conform unui studiu efectuat la Duke University din SUA, citat de BBC şi Xinhua.

Persoanele care obişnuiesc să meargă încet prezintă o ”îmbătrânire accelerată”, plămânii, dantura şi sistemul lor imunitar fiind într-o stare mai avansată de degradare în comparaţie cu indivizii care merg într-un ritm mai alert, potrivit studiului publicat vineri în jurnalul JAMA Network Open.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au studiat timp de 45 de ani aproape o mie de persoane născute în acelaşi an în Noua Zeelandă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit de asemenea că rezultatele testelor cognitive efectuate când cei 904 participanţi la studiu aveau vârsta de trei ani puteau prezice ritmul de mers al acestora la 45 de ani şi prin urmare puteau fi făcute estimări legate de evoluţia persoanei şi de cât de repede va îmbătrâni.

Cele mai recente analize ale creierului au indicat că cei care merg mai lent tind să aibă un volum total al creierului mai mic, o grosime medie inferioară a cortexului cerebral, o suprafaţă mai mică a creierului şi o incidenţă mai mare a leziunilor mici în substanţa albă.

Studiul sugerează existenţa unor indicii la începutul vieţii prin care se poate estima viteza de deplasare a unei persoane în jurul vârstei de 40 de ani, deşi unele dintre diferenţe în ceea ce priveşte starea de sănătate şi cogniţia pot fi asociate stilului de viaţă ales.

Echipa internaţională de oameni de ştiinţă a declarat că descoperirea reprezintă ”o surpriză uimitoare”.

Medicii măsoară deseori ritmul de mers al unei persoane pentru a evalua starea generală de sănătate a sa – în special în cazul indivizilor trecuţi de 65 de ani – acesta fiind un bun indicator al forţei musculare, a funcţiei plămânilor, a echilibrului, a stării coloanei vertebrale şi a vederii, scrie Agerpres.

De asemenea, ritmul lent de mers a fost asociat cu un risc mai mare de dezvoltare a demenţei şi declinului cognitiv.

”Acest studiu a relevat că un ritm lent de mers semnalează o problemă cu câteva decenii înainte de vârsta înaintată”, a declarat Terrie E. Moffitt, autoare principală a studiului, de la King’s College London şi Duke University.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, măsurarea vitezei de mers la vârstă fragedă poate fi un mod de testare a tratamentelor pentru a încetinirea îmbătrânire. De asemenea, ar fi un indicator timpuriu al sănătăţii creierului şi corpului, astfel încât oamenii să poată face schimbări în stilul lor de viaţă cât timp sunt încă tineri şi sănătoşi, au adăugat cercetătorii.

Conform concluziei unei echipe de cercetători din China, publicată recent în jurnalul PLOS ONE, monitorizarea modului în care oamenii merg poate contribui la evaluarea calităţii somnului lor cu ajutorul algoritmilor specifici învăţării automate.

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

19 minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

50 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: