Cercetătorii au făcut progrese importante legate de bolnavii de cancer. De ce aceștia se confruntă cu pierderea bruscă în greutate?

O nouă cercetare privind pierderea bruscă în greutate descoperă o posibilă cauză a cașexiei la pacienții cu cancer și a sindromului Cockayne la copii.

Unul dintre cele mai grave efecte ale cancerului este pierderea bruscă a greutății, a poftei de mâncare și a mușchilor care poate afecta unii pacienți în stadiile ulterioare ale bolii. Acest sindrom de epuizare este cunoscut sub numele de cașexie și poate fi declanșat în alte afecțiuni grave, inclusiv boli de inimă și HIV.

În plus, o versiune moștenită a sindroamelor de epuizare extremă poate afecta copiii. Cunoscut sub numele de sindromul Cockayne, îi determină să sufere de malnutriție severă și pierderi care sunt paralele cu efectul cașexiei.

„În cazul pacienților cu cancer, persoanele pot trece de la a părea destul de normale la a fi în scaunul cu rotile din cauza pierderii musculare și a pierderii în greutate în doar câteva luni”, a spus profesorul oncolog Charlie Swanton, de la Crick Institute din Londra potrivit The Guardian. . „Este destul de înspăimântător.”

În ciuda eforturilor științifice considerabile, cauzele cașexiei au rămas un mister. Cu toate acestea, lucrările recente ale cercetătorilor din Marea Britanie au ridicat speranțe că oamenii de știință se apropie de unele dintre cauzele acestei afecțiuni.

O echipă de oameni de știință condusă de profesorul Ketan Patel, director al Institutului de Medicină Moleculară Weatherall din Oxford, a legat recent boala de deteriorarea ADN-ului care perturbă mesagerii chimici care sunt trimiși către creier, determinându-l să elibereze hormoni care suprimă apetitul. Rezultatul este o pierdere severă în greutate.

Cercetătorii au descoperit că acest proces este adesea inițiat atunci când formaldehida chimică naturală se acumulează în fluxul sanguin al unei persoane. Când aceasta este filtrată de rinichi, celulele lor suferă leziuni ale ADN-ului în acest proces. Acest lucru, la rândul său, face ca rinichii lor să secrete un hormon care trimite creierului un mesaj pentru a suprima pofta de mâncare.

„Când faci chimioterapie, ți se administrează o substanță chimică care atacă ADN-ul în același mod ca și formaldehida”, a spus Patel. „Cu alte cuvinte, poate dăuna ADN-ului și poate declanșa aceste semnale care spun creierului să suprime pofta de mâncare.”

Cercetarea sugerează, de asemenea, o posibilă cale de tratare a problemei, a adăugat el. Mesagerul trimis de rinichi către creier este o substanță chimică numită GDF15, o descoperire care are implicații clinice importante.

„Sugerează că putem fi capabili să tratăm pierderea în greutate la pacienții supuși chimioterapiei pentru cancer și la copiii cu sindrom Cockayne prin administrarea unui anticorp care neutralizează GDF15. Am putea apoi să blocăm aceste mesaje și să oprim apariția cașexiei lor.”

Cu toate acestea, Swanton a recomandat prudență. „Acesta este un studiu fascinant și important. GDF15 este un mecanism cunoscut care contribuie la dezvoltarea cașexiei, dar nu va fi singurul. Avem nevoie de mai multă muncă ca aceasta pentru a înțelege de urgență alte căi și cauze, deoarece știm că acest sindrom contribuie la incapacitatea noastră de a trata pacienții pe măsură ce aceștia devin mai slabi.”

Progresele în genomică și în înțelegerea cauzelor cașexiei au determinat boala să devină un punct central pentru programul Grand Cancer Challenges, recent stabilit de Cancer Research UK și Institutul Național al Cancerului din SUA. Acest lucru indică starea ca o țintă principală pentru cercetarea tumorilor de pe ambele maluri ale Atlanticului.

„Cașexia înseamnă mai mult decât pierderea poftei de mâncare și pierderea în greutate, iar medicii se luptă să inverseze această afecțiune atunci când se instalează”, a adăugat Michelle Mitchell, director executiv al Cancer Research UK.

„Este o problemă complexă care are un impact enorm asupra persoanelor cu cancer, dăunându-le bunăstării și scăzând energia într-un moment în care au cea mai mare nevoie.

„Cercetarea care ne poate spune mai multe despre mecanismele din spatele cașexiei este esențială dacă vrem să găsim o modalitate de a o gestiona.”