În ţara noastră, diabetul este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni cu o evoluţie în creştere din cauza stilului de viaţă modern.
În lume, 246 de milioane de oameni se confruntă cu această boală şi se preconizează că numărul acestora va atinge cifra de 380 de milioane pana în anul 2025.
Recent, cercetătorii au făcut o descoperire importantă în tratarea acestei afecţiuni. Un hormon descoperit recent la şoareci stimulează refacerea unor componente ale pancreasului care lipsesc sau nu funcţioneză normal la diabetici.
Hormonul, denumit betatrofină, stimulează producerea de celulele pancreatice beta, cele care produc insulina şi care, la diabetici, lipsesc sau nu produc insulină în cantitate suficientă.
Hormonul este produs şi de organismul uman, iar cercetătorii speră ca efectul lui la om să fie acelaşi ca şi la şoareci.
Celulele organismului utilizează în mod obişnuit glucoza ca sursă de energie. Insulina ajută celulele să preia din sânge glucoza, reglând astfel nivelul de glucoză în sânge.
La persoanele care suferă de diabet, acest mecanism funcţionează defectuos. În cazul diabetului de tip 1, o reacţie autoimună distruge celulele beta producătoare de insulină, astfel încât corpul nu mai dispune de insulină în cantitate suficientă. În cazul diabetului de tip 2, celulele beta sunt prezente, dar o combinaţie complexă de factori le împiedică să funcţioneze normal.
Pacienţii cu diabet de tip 1 şi cei care au un diabet de tip 2 avansat trebuie să îşi injecteze zilnic insulină pentru a compensa producţia insuficientă a pancreasului.
Ani de zile cercetătorii au căutat un mod de a ajuta organismul să înlocuiască celulele beta distruse sau să mărească numărul celor existente la persoanele cu diabet, astfel încât acestea să poată produce suficientă insulină.
Un pancreas sănătos îşi poate spori, ocazional, numărul de celule beta, fie ca mecanism reparator în cazul unor leziuni, fie atunci când organismul are nevoie de cantităţi mai mari de insulină, de exemplu în cursul sarcinii.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Harvard a încercat să înţeleagă factorii care controlează acest proces, descriind rezultatele experimentelor realizate în jurnalul Cell.
Cercetătorii au administrat şoarecilor de laborator o moleculă care blochează receptorii de insulină ai celulelor, păcălind astfel organismul şi făcându-l să reacţioneze ca şi cum ar avea nevoie de mai multă insulină şi ar trebui să producă mai multe celule beta.
Această reacţie a implicat activarea şi dezactivarea a diferite gene, iar cercetătorii au identificat una care era activată în ficat şi ţesutul adipos. Această genă le-a atras atenţia deaorece codifică sinteza unei proteine care este excretată de către celule, ceea ce i-a făcut să creadă că ar putea fi vorba de o genă implicată în sinteza unui hormon.
Când specialiştii au injectat copii suplimentare ale acestei gene a betatrofinei în ficatul şoarecilor normali, pancreasurile acestora au reacţionat producând de 30 de ori mai multe celule beta decât în mod obişnuit.
După o săptămână, animalele astfel tratate prezentau de două ori mai multe celule beta decât animalele care nu primiseră copii suplimentare ale genei.
După cât se pare, efectul este foarte specific: nu s-a observat proliferarea altor tipuri de celule în afară de celulele beta pancreatice.
Este nevoie însă de studii aprofundate pentru a şti dacă betatrofina ar putea sta la baza unui tratament eficient împotriva diabetului la om. Au mai existat cazuri de substanţe care prezentau un efect anti-diabetic al şoareci, dar care nu s-au dovedit la fel de eficiente şi la om.
În general, procesele metabolice sunt complicate şi nu tot ceea ce merge la animalele de laborator şi pare să aibă o explicaţie simplă funcţionează şi la om, spune unul dintre cercetători, amintind cazul leptinei: acesta este un hormon care, în studiile pe şoareci, s-a dovedit capabil să-i facă pe şoarecii obezi să piardă în greutate, alimentând speranţele de a folosi leptina ca tratament eficient pentru obezitate la om. Însă studii ulterioare au arătat că efectul leptinei este modulat de un set foarte complex de factori, din care cauză nu s-a reuşit până acum utilizarea ei pentru dezvoltarea unui tratament larg utilizat la om.
Prin urmare, cercetătorii vor proceda la studierea mai detaliată a acţiunii aparent simple a betatrofinei.
