Cum să-ți prelungești viața cu mai mult de 20 de ani. Cercetătorii din Statele Unite ale Americii au dezvăluit opt obiceiuri sănătoase care ar te-ar putea ajuta să-ți crești durata vieții cu mai bine de două decenii.
Bărbații care adoptă toate aceste obiceiuri la vârsta de 40 de ani ar putea să se bucure de 24 de ani în plus, în comparație cu cei care nu îndeplinesc condițiile, în timp ce femeile care respectă aceste reguli ar putea trăi cu 21 de ani mai mult.
Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii din informațiile strânse de la peste 700.000 de americani care au luat parte la programul Un milion de veterani (MVP) condus de Departamentul pentru Problemele Veteranilor (VA) din SUA. Studiul a descoperit că activitatea fizică redusă, dependența de opioide și fumatul au cel mai mare impact asupra longevității și au fost asociate cu un risc de deces cu 30-45% mai mare.
Stresul, consumul excesiv de alcool, dieta proastă și somnul deficitar au fost asociate cu o creștere a riscului de deces de 20%. Cercetătorii au fost surprinși de cât de multe beneficii se pot câștiga prin adoptarea fiecărui obicei dintre cele opt menționate.
„Cu cât mai devreme cu atât mai bine, dar chiar și dacă faci o schimbare mică la 40, 50 sau 60 de ani, este în continuare benefic”, a explicat Xuan-Mai Nguyen, specialist în sănătate de la VA.
Experții spun că descoperirile lor, care nu au fost încă evaluate de alți cercetători din domeniu, subliniază rolul pe care stilul de viață îl are în apariția bolilor cronice, precum diabetul de tip 2 sau bolile de inimă care duc la invaliditate și deces prematur. Studiul, citat de skyNews, a fost prezentat la Nutrition 2023, întâlnirea anuală a Societății Americane pentru Nutriție.
Cuplul Harry-Meghan Markle, în pragul divorțului? Se vorbește tot mai mult despre un posibil divorț…
Horoscop săptămânal cu astrologul Cristina Demetrescu pentru săptămâna 18-24 noiembrie 2024. Leii pot fi provocați…
Manifestarea a doar unuia dintre cele patru semne de alarmă timpurie ale cancerului de colon…
Curățarea regulată a mașinii dvs. de spălat este esențială. Reziduurile de detergent, murdăria și mucegaiul…
Mihai Voropchievici, numerolog, a prezentat recent horoscopul runelor pentru următoarea perioadă. Există un mesaj important…
OMS trage „clopotul” pericolului. Cu ocazia săptămânii Mondiale de Conştientizare a Rezistenţei Antimicrobiene, Organizația Mondială…