Cercetătorii au descoperit un tratament eficient împotriva unei probleme din ce în ce mai răspândite

Un grup de experţi independenţi se va reuni miercuri, în SUA, la cererea Agenţiei americane de medicamente (FDA), pentru a face recomandări asupra autorizării sau nu a unui somnifer creat de laboratorul american Merck, dintr-o nouă clasă, care se dovedeşte mult mai eficient în lupta cu insomnia.

Insomnia poate avea consecinţe negative asupra activităţii socio-profesionale, a vieţii familiale, dar mai ales asupra stării de sănătate, fizică şi mentală.O cercetare publicată în European Heart Journal care a urmărit mai mult de 50.000 de persoane timp de 11 ani și a scos în evidență faptul că cei care nu dorm suficient sunt mai predispuși la insuficiență cardiacă, o afecțiune care apare atunci când inima nu mai pompează suficient sânge în artere.

Experţii FDA explică că somniferul experimental suvorexant şi-a dovedit eficacitatea pe toate persoanele testate, indiferent de dozele administrate. Suvorexantul este o nouă clasă de somnifer care blochează substanţele chimice din organism şi care îl determină să rămână treaz.

Merck propune o doză de 15 mg pentru persoanele de 65 ani şi peste şi de 20 mg pentru pacienţii sub 65 de ani, în funcţie de severitatea insomniei.

FDA semnalează totuşi că noul somnifer poate avea efecte secundare periculoase, între care creşterea stării de somnolenţă în timpul zilei sau gânduri suicidare.

În ianuarie, FDA a cerut firmelor farmaceutice care produc medicamentul Ambien şi somnifere similare să reducă dozele, invocând studii care arată un risc crescut de somnolenţă diurnă şi de accident în trafic.

FDA a obligat, totodată, laboratoarele să reducă la jumătate dozele de somnifere destinate femeilor, al căror organism metabolizează mai lent aceste medicamente.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

10 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

40 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: