În cadrul unui studiu publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, copiii care au primit o singură doză de spray nazal pe bază de oxitocină au experimentat o creștere a activității în regiunea creierului responsabilă cu comportamentul social.
Potrivit autorului studiului Kevin Pelphrey, cercetările anterioare au indicat că pacienții cu tulburări de spectru autist au un nivel mai scăzut de oxitocină în sânge-un hormone asociat cu legăturile emoționale, încrederea și comportamentul social. În urma acstei descoperiri, cercetătorii au început să se întrebe dacă tratamentele pe bază de oxitocină ar putea fi eficiente în tratarea autismului.
”Au fost multe discuții despre modul în care oxitocina este implicată în funcțiile creierului resposnabile cu înțelegerea altor persoane și o grămadă de părinți sunt interesați să știe dacă poate fi un viitor tratament”, explică Pelphrey, profesor la Child Study Center și directorul Center for Translational Developmental Neuroscience de la Universitatea Yale.
Pentru a testa efectul oxitocinei asupra creierului pacienșilor cu autism, 17 copii, cu vârste cuprinse între 8 si 16 ani cu o formă ușoară de autism, au primit ori oxitocina ori un placebo. Copiii au fost plasați într-un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică și le-a fost dat un test de percepție social-emoțională: identificarea emoțiilor din fotografii cu ochii unor oameni. Aceștia au făcut un test separat care implică obiecte. Copiii au fost puși să asocieze fragmente din anumite fotografii cu vehicule ( mașini, camioane, motociclete etc).
În timpul testului ochilor, regiunile creierului implicate în empatie și recompensă (zone mai puțin active în cazul copiilor cu autism) au arătat mai multă activitate după administrarea de oxitocină decât după administrarea placebo-ului.
În timpul testului “vehiculelor”, oxitocina a scăzut activitatea în zonele respective ale creierului, mai mult decât placebo-ul.
“Reducerea atenției acestora de la forme sau obiecte, astfel încât să le îndrepți atenția către un stimul social, este un lucru mare”, a explicat Deborah A. Fein, profesor de psihologie la University of Connecticut.
Echipa de cercetători de la Yale a sugerat că oxitocina poate fi foarte utilă, nu neapărat ca un tratament pentru îmbunătățirea abilităților sociale generale, ci ca un instrument pentru a ajuta copiii să beneficieze mai mult de terapia comportamentală sau de experiențele sociale specifice.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…