Categories: Ştiri sănătate

Cercetătorii au descoperit cum pot să încetinească sau chiar să inverseze îmbătrânirea

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Buffalo, SUA, au descoperit o nouă capacitate a genei cunoscute sub numele de ,,NANOG”, aceasta având capacitatea de a întârzia îmbătrânirea, şi, în unele cazuri, potenţialul de a inversa acest proces.

În momentul în care cercetătorii au expus gena la celule stem îmbătrânite, s-a constatat că ea reactivează procesele epuizate pe care le întâlneşte în cale, restabilind capacitatea elementelor anatomice de a se transforma în celule musculare perfect funcţionale.

Pe parcurs ce îmbătrânim, organismul nostru este supus unui proces cunoscut sub numele de ,,senescenţă”. Acesta presupune faptul că celulele stem care creează noi celule, pentru a le înlocui pe cele moarte, nu se mai pot dezvolta.

De exemplu, celulele stem mezenchimale au capacitatea de a se transforma în celule musculare netede, însă, când atingem o anumită vârstă, celulele mezenchimale îşi pierd eficacitatea şi încep să genereze celulele musculare netede care nu au compoziţie activă. În lipsa acestei proteine, celulele nu se pot contracta, aşa cum se întâmplă în mod normal în cazul ţesuturilor musculare.

Există două mecanisme principale care stau la baza acestei lipse de capacitate. În primul rând, celulele stem mezenchimale îmbătrânite nu pot reacţiona la factorul de transformare a creşterii beta (TGF-β). Pe de altă parte, s-a constatat că în compoziţia celulelor nu există kinaza proteică ascociată Rho (ROCK), ce catalizează producerea de fibre de actină.

În momentul în care au îmbunătăţit activitatea genei NANOG în celulele stem mezenchimale îmbătrânite, oamenii de ştiinţă au descoperit că atât funcţiile kinazei, cât şi cele ale factorului de transformare au fost restabilite. Astfel, producerea de actină a fost reluată, ceea ce a însemnat că au început să fie create din nou celule musculare funcţionale.

Recent Posts

Ce spune vârsta primei menstruații despre o femeie

Vârsta la care o femeie experimentează prima menstruație, cunoscută sub numele de menarhă, poate oferi…

4 minute ago

Acești pensionari vor primi 1.800 lei în plus la pensie în decembrie

Un număr impresionant de 400.000 de pensionari vor primi o sumă de 1.800 lei în…

24 de minute ago

Spune adio durerilor articulare de iarnă! Sfaturi pentru alinarea durerilor în sezonul rece

Spune adio durerilor articulare de iarnă! Pe măsură ce temperatura scade, mulți oameni experimentează dureri…

44 de minute ago

Horoscop 16 noiembrie. Fecioarele primesc o veste minunată, iar Capricornilor li se schimbă viața în bine

Horoscop 16 noiembrie. Se anunță o cu putere transformatoare, care îi obligă pe nativi să…

o oră ago

Ce înseamnă dacă visezi că zbori. Semnificații ascunse care te-ar putea ajuta

Ce înseamnă dacă visezi că zbori. Visele în care zbori sunt destul de comune și…

o oră ago

Singura zodie care deține o super putere prin care transformă orice dorință în realitate

Zodie cu o super putere. Unii oameni par să aibă un talent special pentru a…

2 ore ago

Citeste si: