Categories: Stil de viaţă

Cercetătorii au descoperit care e cea mai eficientă dietă anti-diabet. E ușor de urmat de toată lumea

Una dintre cele mai eficiente metode prin care poate fi combătut diabetul de tip 2, pare să fie scăderea bruscă în greutate.

Acest efect surprinzător a fost observat prima oară la pacienții cu operații bariatrice. Mulți dintre ei, au scăpat și de diabet după ce au dat jos kilogramele în plus.

O alternativă la această operație ar putea fi o dietă drastică, ținută o perioadă scurtă de timp. Profesorul Roy Taylor, director la Newcastle Magnetic Resonance Centre at Newcastle University a decis să investigheze dacă o dietă cu conținut caloric scăzut ar putea avea același efect asupra diabetului ca operația bariatrică.

Într-un studiu publicat în 2011, prof. Taylor a testat efectul unui regim drastic pe 11 pacienți diagnosticați cu diabet de tip 2.

Regimul presupune consumarea a doar 600 de calorii pe zi, (în timp de raţia normală zilnică pentru un bărbat cu activitate sedentară ar fi 2500 calorii), provenind din lichide special gândite şi din legume fără amidon. Regimul a fost urmat timp de opt săptămâni, de către cei 11 voluntari.
Mesele au fost formate din supe de legume , shake-uri special concepute şi mâncăruri de legume și trei litri de apă pe zi.
După o săptămână, valoarea glicemiei măsurată înainte de micul dejun ajunsese la normal
După ce au ţinut dieta timp de 8 săptămâni, toţi reuşiseră să nu mai aibă diabet. Dar trei luni mai târziu, doar şapte dintre ei erau în continuare fără diabet.

Cu ajutorul imagisticii cu rezonanţă magnetică, profesorul a demonstrat că proporţia de grăsimi din pancreas scăzuse de la 8 la 6% în timpul celor opt săptămâni de dietă.

Într-un al doilea studiu, făcut pe 29 de pacienți diagnosticați cu diabet de mai mult de opt ani, boala a fost vindecată în 84% din cazuri.

FAPTUL CĂ AM SLĂBIT 50 DE KILOGRAME MI-A SALVAT VIAȚA

Am fost mereu o greutate corporală sănătoasă, dar după ce am fost concediată, în 2009,  am intrat în depresie și am fost diagnosticată cu tulburare bipolara. Medicamentele și depresia au declanșat creștere în greutate rapidă; Am ajuns la 120 de kilograme la înălțimea de 1, 55 m. Eram tot timpul epuizată și aveam nevoie de somnifere. Medicul meu m-a pus pe lista de chirurgie bariatrică.
În toamna anului 2013 am inceput să am o senzație de sete, mai tot timpul și să merg la toaleta des, la scurt timp am fost diagnosticată cu diabet de tip 2. A fost un adevărat șoc.
Medicul meu mi-a prescris metformin, un medicament care reduce nivelul de zahăr din sânge și m-a inscris pentru șase săptămâni la un curs nutriție. Am fost sfătuită să consum 1.200 de calorii pe zi – o trecere destul de bruscă de la vechiul meu stil de viață care inlcudea de pâine, sandwich-uri, paste, biscuiți și ciocolată.
Am început, de asemenea, să merg pe jos de două ori pe zi, timp de 45 de minute. În doar șase luni am dat jos 31 de kilograme și nivelul de zahăr din sânge s-a normalizat.
Am pierdut în total 50 de kilograme de la diagnosticul meu. Doctorul meu m-a scos de pe lista de chirurgie bariatrică.
Profesorul Taylor a concluzionat că, pentru cei care aveau diabet de mult timp, este nevoie de o pierdere în greutate mai mare pentru a vindeca boala. „Cu toate acestea, studiul a mai arătat că toată lumea răspunde la un regim alimentar strict”, spune el. „Glucoza din sânge s-ar putea să nu scadă sub pragul de diabet, dar încă scade considerabil.”
Profesorul Taylor a început acum un alt studiu de cinci ani, pentru explorarea efectelor pe termen lung ale unei diete foarte săracă în calorii.
Centrul de Diabet din Marea Britanie sprijină cercetarea și este de acord cu ea. Dr. Alasdair Rankin, director de cercetare spune: „În cazul în care acest studiu arată că o dietă hipocalorică poate fi folosită în condiții de siguranță și este eficientă pentru a aduce și a menține diabetul zaharat de tip 2 în remisie pentru perioade semnificative, ar putea schimba modul în care este ținut în frâu diabetul. 


Studiile Profesorul Taylor au declanșat un mare interes în rândul celor cu diabet de tip 2. Cu toate acestea, el avertizează: Un regim alimentar extrem de scăzut în calorii nu este potrivit pentru toți. Consultați-vă medicul înainte de a începe schimbări drastice în dietă.

CINCI ALIMENTE CARE SCAD RISCUL DE DIABET

Dieta și schimbarea stilului de viață pot preveni pre-diabetul și evoluția acestuia în diabet de tip 2.

Vegetale cu frunze verzi

Doar o porție de legume cu frunze verzi ar putea reduce riscul de diabet de tip 2 cu 14%

Doar o porție (aproximativ 2 linguri) de legume cu frunze verzi, cum ar fi spanacul, varza, broccoli și varza, pe zi ar putea reduce riscul de diabet de tip 2 cu 14 procente. Dacă mâncați doar o porție și jumătate pe zi, riscul este redus cu 30%, potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Leicester. Legumele verzi sunt bogate în magneziu, care poate proteja împotriva diabetului.

Iaurt

Produsele lactate – chiar și cele integrale – pot reduce riscul de diabet zaharat. Un studiu american publicat anul trecut a scos la iveală că doar două linguri de iaurt pe zi reduc șansele de a dezvolta diabet zaharat cu o cincime. Calciul poate îmbunătăți capacitatea organismului de a metaboliza insulina.

Nuci

Consumarea unui pumn de nuci poate îmbunătăți modul în care glucoza și insulina sunt procesate dacă aveți de pre-diabet. Nucile par a fi deosebit de protective: un studiu din SUA, publicat în 2013, a constatat că cei care au mâncat un pachet 28g (10-15 nuci) de două ori pe săptămână, timp de opt săptămâni au fost cu 24% mai puțin predispuși să dezvolte diabet zaharat de tip 2.

Cereale integrale

Studiile sugerează că trei porții de cereale integrale pe zi ( o felie de pâine integrala, un castron de cereale, două linguri de orez brun sau paste) reduc riscul de diabet cu 31 la sută. Fibrele ajută la reducerea zahărului din sânge. Pâinea albă, orezul alb, produsele de patiserie, prăjiturile și alimentele procesate pot crește riscul cu 40 la suta. C

Cafea

Un studiu american din 2006 a sugerat că oamenii care au băut patru sau mai multe cești pe zi au avut un risc cu 47 la suta mai mic de diabet. Dar cofeina poate crește glicemia la persoanele care au deja diabet.

 

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

6 minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

36 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: