Polițiștii din Urziceni au început cercetarea penală pentru neglijență și abuz în serviciu în cele două cazuri mediatizate de la Spitalul Municipal, când o tânără însărcinată a născut în fața unității medicale, iar un bărbat tratat superficial de medici a murit ulterior acasă.
În cazul tinerei managerul unității medicale și o asistentă au primit amenzi de 4.000 lei, iar medicul de gardă de 3.000 lei. În ce privește decesul bărbatului, situația este investigată și de Inspecția Sanitară de Stat.
Între timp, crește și numărul pacienților care acuză modul cum sunt primiți și tratați în unitatea medicală. Dar până acum nimeni nu și-a dat demisia și nu a fost demis.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice transmite că în astfel de cazuri nu este suficientă doar demiterea. Președintele coaliției, Radu Gănescu, consideră că procedurile disciplinare ar trebui să fie accelerate și mult mai dure, culminând cu retragerea dreptului de a mai profesa.
„Să găsim soluții în a reglementa ca astfel de persoane care sunt în sistemul de sănătate și practică medicina inumană să poată să își piardă licența, să poată să fie date afară și asta cât mai repede.
Vrem soluții clare și concrete prin care în momentul în care găsim astfel de persoane care îndeplinesc acte medicale și nu tratează pacientul sau nu își arată măcar un minim de empatie față de pacienți să plece din sistemul de sănătate”, a declarat Radu Gănescu pentru RRA, potrivit rador.ro.