Sari la conținut

Centru de Inovație și e-Health în cadrul UMF „Carol Davila” din București. Ce proiecte au fost demarate?

UMF „Carol Davila” din București anunță inițierea mai multor proiecte de digitalizare și modernizare tehnologică în cadrul Centrului de Inovație și e-Health – CieH, iar printre primele proiecte demarate în cadrul acestui program se numără Laboratorul de Printare 3D. 

”Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București continuă dezvoltarea proceselor de digitalizare și modernizare tehnologică în plan educațional și operațional realizând noi platforme și structuri inovative ce au ca principal obiectiv punerea la dispoziția studenților săi a unor plaje informaționale extinse, superpozabile instituțiilor de învățământ superior medical occidentale.

Astfel, UMF „Carol Davila” demarează seria proiectelor și activităților din cadrul Centrului de inovație si e-Health (CieH) a cărui activitate se dorește a fi în concordanţă cu viziunea, misiunea şi politica Universităţii, dar şi cu dinamica naţională, europeană şi internaţională, având ca scopuri principale dezvoltarea de noi aptitudini digitale pentru studenţi şi cadre didactice, întărirea relaţiilor cu autorităţile guvernamentale şi aducerea de finanţări suplimentare prin proiecte din fonduri nerambursabile sau cu parteneri privaţi”, se arată într-un comunicat al instituției.

Aplicații inovative pentru sectorul sănătății digitale

„Pe lângă educația și cercetarea în sectorul e-Health, CieH vizează dezvoltarea de aplicații inovative pentru sectorul sănătății digitale, pentru a deservi actorii implicați în domeniul medical. Acesta va susține și transferul tehnologic al soluțiilor viabile și valorificarea rezultatelor acestora” a declarat Prof Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Centrul de Inovație și e-Health are în componență 4 nuclee:

  • Nucleul pentru soluții digitale și tehnologii inovative;
  • Nucleul pentru analiză big data;
  • Nucleul pentru inteligență artificială în sănătate;
  • Nucleul hub antreprenorial.

Laboratorul de Printare 3D

Printre primele proiecte demarate în cadrul CieH se remarcă Laboratorul de Printare 3D. Bazele acestuia au fost puse prin colaborarea Asociaţiei Medicală Română de Biomodelare 3D (AMRB 3D) și CieH . Acest parteneriat a luat naștere prin suprapunerea ambițiilor comune de inovație și cercetare, într-un moment de criză și schimbare în care căutarea soluțiilor a devenit prioritatea principală. Acesta vizează multiple ramuri medicale, dar și pe cele auxiliare precum inginerie și aparatură medicală, tehnică dentară etc.

Laboratorul este dotat cu 50 de imprimante ce utilizează tehnologia FDM (Fused Deposition Modeling) și imprimante ce utilizează tehnologia SLA (stereolitografie), varietatea imprimantelor și tehnologiilor de printare permițând realizarea unor proiecte cât mai diverse. De asemenea, tot aici studenții pot învăța să opereze cu noi software-uri de prelucrare a imaginilor CT (Computer Tomograf) sau de design virtual. Varietatea modelelor anatomice realizate prin tehnologia printării 3D stau la dispoziția tuturor acelora ce doresc să se alăture dezvoltării de noi proiecte de cercetare științifică medicală, aceștia având la dispoziție și o bogată bibliotecă CAD (computer-aided design) dotată cu modele anatomice virtuale disponibile pentru explorarea anatomiei, fiziologiei și patologiei.

“Pentru cei care au fost mereu în căutarea performanței și experimentarea noilor tehnologii, pentru cei care consideră că inovația este esențială în practica medicală, Laboratorul de printare 3D este locul perfect unde veți putea iniția și dezvolta proiecte cu această tehnologie modernă. Vom organiza în curând un webinar live pentru a informa comunitatea academică cu privire la toate proiectele care sunt inițiate în Laborator cât și pentru a arăta toate oportunitățile pe care le va oferi acesta. Ne propunem să sprijinim și să susținem ideile și ambițiile studenților, doctoranzilor și ale cadrelor didactice din UMFCD, pentru a pune astfel, bazele unei noi educații medicale inovative și revoluționare”, a menționat coordonatorul Laboratorului de Printare 3D, Dr. Eduard Liciu, președintele AMRB 3D.

“Chiar dacă întreg contextul pandemic actual este foarte dificil, sunt sigur că tânăra echipă din cadrul Laboratorului de printare 3D va contribui la dezvoltarea procesului educațional din UMFCD atât prin componenta de educație online susținută de derularea webinariilor instructive cât și prin dezvoltarea de modele virtuale 3D cu aplicabilitate în diverse discipline (precum histologie, biologie celulară) sau modele printate 3D ce vor fi folosite pentru exersarea tehnicilor practice în stomatologie de la distanță”, a precizat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al UMFCD.

”Centrul de Inovaţie şi E- health (CieH) din cadrul UMFCD a fost lansat in concordanţă cu viziunea, misiunea şi politica Universităţii dar şi cu dinamica naţională, europeană şi internaţională, având ca scopuri principale dezvoltarea de noi aptitudini digitale pentru studenţi şi cadre didactice, întărirea relaţiilor cu autorităţile guvernamentale şi aducerea de finanţări suplimentare prin proiecte din fonduri nerambursabile sau cu parteneri privaţi”, se menționează în comunicat.

Această strategie de dezvoltare vine și în contextul în care UMF „Carol Davila” se poziționează astăzi în ierarhia unuia dintre cele mai presigioase clasamente internaționale ale universităților TOP Shanghai, în intervalul 151-200 în domeniul ”Medical Sciences”, pe subiectul ”Clinical Medicine”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel