Din cuprinsul articolului
Celine Dion, mesaj în lacrimi pentru fanii săi. „Spasmele îmi afectează toate aspectele vieții de zi cu zi”. Cântăreața a anulat concertul de la București
Celine Dion a anunțat în lacrimi că a fost diagnosticată cu Stiff Person Syndrome (Sindromul persoanei rigide – SPR), o patologie neurologică rară, caracterizată printr-o rigidizare musculară progresivă şi episoade repetate de spasme musculare dureroase, potrivit AFP.
Într-un mesaj video emoționant, pe pagina sa de Instagram, cântăreața a anunțat că își va amâna turneul european, adăugând că spasmele pe care le experimentează îi afectează „fiecare aspect” al vieții ei de zi cu zi, împiedicându-i capacitatea de a merge și de a cânta „așa cum știu eu s-o fac”.
Potrivit CNN, opt dintre spectacolele lui Dion din vara 2023 vor fi anulate, în timp ce spectacolele ei de primăvară 2023 vor fi reprogramate pentru 2024. Pe Instagram, Dion le-a mulțumit fanilor pentru „dragostea și sprijinul” lor și a împărtășit detalii despre tratamentul ei, exprimându-și recunoștința pentru echipă grozavă de medici, copiii ei și un terapeut de medicină sportivă cu care spune că lucrează zilnic pentru a ajuta la refacerea puterii.
„Am probleme de sănătate de multă vreme și nu îmi este ușor să mă descurc cu ele. Mă întristează enorm să vă spun că nu voi fi pregătită să încep din nou turneul în Europa în februarie”, a afirmat Celine Dion.
Anul trecut, Dion, în vârstă de 54 de ani, a vorbit despre problemele ei de sănătate în curs, amânând întoarcerea rezidenței sale din Las Vegas din cauza „spasmelor musculare severe și persistente” și, în cele din urmă, a anulat 16 spectacole din turneul ei mondial pentru a se recupera.
Celine Dion afirmă că se confruntă cu probleme de sănătate de mult timp și nu este ușor pentru ea să le facă față.
„Nu voi fi capabilă de a începe concertul în februarie, am o echipă de medici și terapeuți, pentru a câștiga forța și mobilitatea, si copiii care îmi dau putere, dar trebuie să admit că este o luptă continuă, a cânta este toata viata mea iar să nu o pot face este inimaginabil”, își mărturisește artista suferința.
Numind drumul spre recuperare o „luptă”, o emoționată Dion le-a spus fanilor că „nu are de ales decât să se concentreze” asupra sănătății ei pentru a cânta din nou. „Tot ceea ce știu este să cânt”, a spus ea. „Este ceea ce am făcut toată viața și este ceea ce îmi place să fac cel mai mult. Îmi lipsești atât de mult. Mi-e dor să vă văd pe toți, să fiu pe scenă, să cânt pentru voi… Sper să vă văd din nou în curând.”
Celine Dion a anunţat anularea concertelor din cadrul turneului european „Courage World Tour” programate să aibă loc în vara anului 2023, în perioada 31 mai – 17 iulie.
„Trebuie să mă concentrez pe sănătatea mea, și vă mulțumesc pentru mesajele de încurajare”, își încheie mesajul celebra cântăreață.
„Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult timp să mă adresez vouă. Îmi e dor de voi și abia aștept să vorbesc din nou cu voi de pe scenă. Știți că am fost mereu ca o carte deschisă. Nu am fost pregătită să spun ceva înainte, dar acum sunt gata. Am probleme de sănătate de multă vreme și îmi e foarte greu să înfrunt aceste dificultăți și să vorbesc despre lucrurile prin care trec. Recent, am fost diagnosticată cu o foarte rară afecțiune neurologică, numită sindromul persoanei rigide, ce afectează cam unul dintr-un milion de oameni.
Deși de abia învățăm despre această boală rară, acum înțelegem ce îmi cauzează toate spasmele pe care le-am avut. Din păcate, spasmele îmi afectează toate aspectele vieții de zi cu zi. Câteodată, îmi cauzează dificultăți când merg, nu-mi permit să-mi folosesc corzile vocale pentru a cânta așa cum sunt obișnuită. Îmi e greu să vă spun astăzi că acest lucru înseamnă că nu voi fi pregătită ca în februarie să-mi reîncep turneul din Europa.
Am o echipă grozavă de doctori care mă ajută să fiu mai bine. Copiii mei prețioși mă sprijină și-mi oferă speranță. Muncesc din greu, în fiecare zi, cu terapeuți în medicina sportivă, pentru a-mi reclădi puterea și capacitatea de a fi pe scenă din nou, dar trebuie să admit că este o luptă grea.
Tot ce știu este că muzica este ceea ce am făcut toată viața și ceea ce iubesc cel mai mult să fac. Îmi e foarte dor de voi, să vă văd, să fiu pe scenă și să cânt pentru voi, mereu dau 100% când îmi fac show-urile, dar starea mea nu-mi permite să fac asta.
Trebuie ca în acest moment să mă concentrez pe sănătatea mea și am speranța că sunt pe drumul spre a mă recupera. Pe asta mă concentrez și fac tot ce ține de mine pentru a mă recupera. Vă mulțumesc pentru încurajări, pentru dragoste și susținere, înseamnă mult pentru mine. Aveți grijă de voi, fiți bine, vă iubesc atât de mult și sper din tot sufletul să vă pot vedea din nou curând”, a fost mesajul complet transmis de Celine Dion prin intermediul unui clip postat pe pagina ei de Instagram.
Potrivit Institutului Național de Sănătate, tulburarea progresivă afectează de două ori mai multe femei decât bărbați și este probabil cauzată de răspunsuri autoimune anormale la nivelul creierului și măduvei spinării. Pacienții pot fi împiedicați să meargă sau să se miște.
Conform Orphanet, un portal online dedicat bolilor rare şi medicamentelor aferente, vârful de incidenţă se situează în jurul vârstei de 45 de ani, iar simptomele evoluează de-a lungul timpului.
Rigiditatea musculară fluctuează adeseori şi survine, în general, în acelaşi timp cu spasmele musculare, care pot să se producă întâmplător sau să fie declanşate de o varietate de evenimente diferite, inclusiv de un zgomot brusc sau de un contact fizic uşor.
Dacă nu este tratat, SPR poate să evolueze spre dificultăţi în deplasare şi să aibă un impact semnificativ asupra capacităţii unei persoane de a efectua activităţi zilnice de rutină.
Deşi cauza exactă a acestui sindrom este necunoscută, medicii cred că este vorba despre o maladie autoimună. Diagnosticul se bazează în principal pe examenul clinic şi este confirmat prin identificarea unor anticorpi şi a unor anomalii electromiografice caracteristice.
Primele cazuri de SPR au fost diagnosticate în anul 1956. Sindromul persoanei rigide a fost descris în literatura medicală sub numeroase denumiri diferite.
SPR este o maladie extrem de rară. Potrivit organizaţiei americane NORD, care doreşte să aducă un sprijin persoanelor afectate de boli rare, incidenţa SPR ar fi de aproximativ 1 caz la 1 milion de persoane.
Tratamentul vizează ameliorarea simptomelor specifice care se manifestă la fiecare individ, ceea ce necesită adeseori abordări non-medicamentoase: stretching, termoterapie, hidroterapie, masaj, acupunctură, etc..
Anumite medicamente pot fi utilizate şi ele pentru a trata rigiditatea musculară şi spasmele episodice.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…