Sari la conținut

Celine Dion, anunț ce are legătură cu boala neurologică rară de care suferă

Cântăreața Celin Dion
Sursă foto: Arhivă Doctorul ZIlei
Celin Dion, anunț despre boala de care suferă

Celine Dion a făcut un anunț ce are legătură cu boala neurologică rară de care suferă. Într-o postare pe un cont de socializare, celebra cântăreață spune cum vrea să îi ajute pe cei care au același diagnostic ca al ei. 

Din dorința de a afla cât mai multă lume despre boala neurologică rară de care suferă, Celine Dion lansează  un nou documentar intitulat ‘I Am: Celine Dion’.

Cântăreaţă pop a anunțat pe Instagram că filmul va deveni în curând disponibil pe serviciul Prime Video în peste 240 de ţări, au anunţat marţi reprezentanţii grupului Amazon, citaţi de AFP.

Celin Dion: Acești doi ani au fost o adevărată provocare pentru mine

„Aceşti ultimi doi ani au fost o adevărată provocare pentru mine, de la descoperirea bolii mele şi până la a învăţa să trăiesc cu ea şi de a o gestiona, fără să o las să mă definească”, a declarat Celine Dion, în vârstă de 55 de ani, care suferă de sindromul persoanei rigide (SPR), o tulburare neurologică rară.

Celin mai spune că „în timp ce drumul spre reluarea carierei mele de cântăreaţă continuă, am înţeles cât de mult îmi lipsea acest lucru, să pot să îmi văd fanii. În timpul acestei absenţe, am decis să documentez această parte a vieţii mele, să încerc să îi sensibilizez pe oameni în legătură cu această boală puţin cunoscută şi să îi ajut pe cei cu care împărtăşesc acest diagnostic”.

Documentarul este regizat de Irene Taylor şi a fost filmat timp de ‘peste un an’, au detaliat reprezentanţii grupului Amazon.„Data de lansare pe serviciul Prime Video va fi anunţată ulterior”, au mai adăugat ei.

„Acest documentar este un portret brut şi intim al unei perioade de răscruce din viaţa personală şi din cariera ei, ridicând cortina asupra călătoriei sale în timp ce depăşeşte un diagnostic de neconceput”, a declarat Jennifer Salke, directoarea Amazon MGM Studios.

Amintim că medicul a vorbit despre tulburare neurologică foarte rară, numită sindromul persoanei rigide.

Multă lume s-a întrebat ce anume este această afecțiune rară. Doctorul Scott Newsome a explicat totul – spunând că, de fapt, poate dura ani de zile pentru a ajunge la un diagnostic ca acesta, deoarece este foarte rar.

„Este o boală devastatoare. Și pentru că este atât de rară, la începutul bolii poate imita o mulțime de alte afecțiuni. Este nevoie de aproximativ șapte ani pentru ca o persoană să fie diagnosticată – de la debutul simptomelor până la diagnosticul real”, a spus medicul. „Este cert atunci când oamenii încep să aibă mai multe dizabilități care intră în atenția medicului”, a mai spus el

De-a lungul carierei sale de 40 de ani, Celine Dion a vândut peste 250 de milioane de albume. Vedeta pop, originară din provincia canadiană Quebec, nu a mai urcat pe scenă de la concertul susţinut la Newark în Statele Unite, în martie 2020. Turneul ei ‘Courage World Tour’ a fost întrerupt atunci de pandemia de COVID-19. Iar din 2021, artista suferă din cauza simptomelor provocate de SPR.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel