Sari la conținut

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, spitalizat de urgenţă. A fost diagnosticat, din nou, pozitiv cu COVID-19

Celebrul scriitor peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură din anul 2010, a fost spitalizat din cauza unor complicaţii medicale asociate cu maladia COVID-19, pentru a doua oară în ultimele 15 luni, au anunţat luni copiii autorului sud-american.

„Ţinând cont de interesul mass-media pentru starea de sănătate a tatălui nostru, vă anunţăm că el este internat de sâmbătă după ce a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19”, au declarat cei trei copiii ai celebrului scriitor, Alvaro, Gonzalo şi Morgana, într-un comunicat.

„Este îngrijit de excelenţi profesionişti şi însoţit de familia sa”, au adăugat ei, cerând totodată mass-media să respecte intimitatea tatălui lor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Prima spitalizare din cauza maladiei COVID-19, în aprilie 2022

Comunicatul nu precizează spitalul şi nici oraşul în care a fost internat scriitorul peruan, care a primit şi cetăţenia spaniolă în 1993 şi care locuieşte de obicei la Madrid. Prima sa spitalizare din cauza maladiei COVID-19, în aprilie 2022, a avut loc în capitala Spaniei.

Născut pe 28 martie 1936 la Arequipa, în sudul statului Peru, Mario Vargas Llosa este unul dintre marii protagonişti ai „boomului” literar latino-american din anii 1960 şi 1970, alături de columbianul Gabriel Garcia Marquez şi argentinianul Julio Cortazar.

Admirat pentru felul în care a descris realităţile sociale, Mario Vargas Llosa, autor al unor capodopere precum „Oraşul şi câinii”, „Conversaţie la Catedrală” şi „Sărbătoarea ţapului”, a fost criticat pentru opiniile lui conservatoare.

Tradus în peste 30 de limbi, Mario Vargas Llosa a fost primul scriitor străin a cărui operă a fost inclusă încă din timpul vieţii sale în prestigioasa colecţie Pleiade, în 2016. Scriitorul a fost ales şi în calitate de membru al Academiei Franceze, în 2021.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel