Din cuprinsul articolului
Celebru psihiatru din România, despre Vlad Voiculescu: Vlăduț nu se mai “luptă cu sistemul”. Sistemul este el
Gabriel Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați medici psihiatri din Românias, consideră că evacuarea pacienților de la Spitalul „Foișor” în miez de noapte este doar responsabilitatea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta spune că ministrul Sănătății este un ‘ticălos’ și că acesta a fost tolerat prea mult în funcție de premierul Florin Cîțu.
Celebru psihiatru din România, despre Vlad Voiculescu: „Er ist. Ticălos”
„Er ist. Ticălos. Am stat aseară târziu să urmăresc imaginile evacuării de la Foișor. Sunt om trecut prin multe. Și as vrea să zic că am văzut și mai rău. Dar nu-mi aduc aminte să observ așa ceva, vreodată, fără o cauză care chiar să fie “de urgență”.
Bine dosit după draperii, curajosul tehnocrat, sein Nahme Vasile Voiculescu, Vlad, a invocat tot felul de fantome ca fiind responsabile.
Managerul de la Foișor, spre exemplu, e un om cu un rezumat profesional trei clase peste bicisnicul nostru ministru. Dar i s-a aruncat heirup-ul în cârcă. Coordonatorul operațiunii, Dr. Dinu, un alt om care n-are timp să-și seducă audiența, iarăși a fost umplut de respect lichid de onor Sturmbahnfuhrer de la Minister. Deși DSU nu are competență decât până în UPU al spitalelor, drept urmare nu putea mijloci transferuri sau triaj ÎN SPITAL.
Treaba era strict la instituții în subordinea MS, care ar fi trebuit coordonate minimal, măcar, de un om care să știe cum funcționează mecanismul.
Domnule Cîțu, ați lăsat vreme de 4 luni un încurcă lume la butoane doar pentru că partidul lui l-a “vrut” acolo.
Lipsa de paturi ATI nu a apărut de ieri în viața domnului ministru Voiculescu. Nevoia unui plan de măsuri care să prevină răspândirea COVID nu poți propune că era în sarcina altcuiva decât a domniei sale. Ca ocupantul fotoliului de ministru, ÎMPREUNA cu celelalte verigi.
Care verigi furnizau informații, bune rele cum erau, după care un “comitet tehnico-științific” ridica propuneri, după care se aprobau unele dintre ele și se implementau prin ordin, fie de ministru, fie comandantul acțiunii etc.
Herr Vasile Voiculescu a reușit performanța, în 4 luni, să nu fie de acord cu nimeni.
A vrut carantina la București fără sa explice de ce, i-a dat cu flit primarul. Avea date statistice, s-a apucat să le ia din urmă că nu sunt reale (faptic corect, în sensul ca situația era mai gravă de fapt). S-a tot contrat cu ministrul educației care i-a cerut, ca la proști, testare în școli. Nici asta n-a mers. S-a hlizit în văzul presei când au fost anunțate noi, scremute măsuri. Debil, nevrotic, într-un perpetuum “iartă-mă, nu mai fac”, un fel de elefant în ceainărie, omul a reușit maxima de-a se lupta cu “mafia medicală” în timp ce mortalitatea prin COVID a crescut, pe mandatul lui, la loc spre 1000 cazuri/ săptămână.
Lasă vântul, valul, lasă că e bine, putea fi mai rău.
După trei incendii, unul cu victime, în secții aglomerate de COVID, după repetate apeluri ale comunității de practici că lucrurile nu stau deloc bine și mai e mult până departe,
Aseară am văzut cam cum arată sănătatea “pluseristă”. Așa arată. Pe de o parte ai oameni necăjiți și bolnavi. Pe de alta parte ai Potera digitală a unui personaj prins în propria-i Albă ca Zăpada care insistă că el e profund nevinovat. Iar liota îi plânge de milă pe rețeaua de socializare.
Pentru că Vlăduț. E vorba de Vlăduț. Ticălos și el, ticălos și cei care-l aplaudă.
Nu, nu e vorba de Vlad. Pe dânsul îl cheamă Vlad. E vorba de ce au trăit oamenii aceia. E vorba de ce au trăit și părinții mei, recent. Și poate și ai tăi.
Deschideți ochii, Vlăduț nu se mai “luptă cu sistemul”. E acolo! Sistemul este el. Și porcăria de aseară îi aparține, exclusiv. Iar după așa ceva ieși frumos la televizor, pui o cămașă albă, cea mai frumoasă cravată și apoi te autodenunți ca profund imbecil. După care pleci acasă”, este mesajul lui Gabriel Diaconu.