Categories: Ştiri sănătate

Cele patru județe din România unde trăiesc cei mai longevivi oameni

Tu știi în ce județe din România sunt cei mai longevivi oameni. Potrivit celor mai recente date venite de la Institutului Naţional de Statistică, pe primul loc se află județul Vâlcea.

Datele diferă însă în funcţie de mai multe aspecte, cum ar fi mediul în care locuim, obiceiurile culinare, dar şi politicile publice.

Avem într-adevăr şi judeţe cu oameni longevivi, dar şi judeţe care se află la coada clasamentului. În Vâlcea e cea mai mare speranţă de viaţă, de peste 80 de ani, urmată de Bucureşti care depăşeşte cu puţin 78 de ani. Urmează apoi Clujul, cu peste 77 de ani şi mult şi bine putem să spunem că se trăieşte potrivit statisticilor la Braşov, dar şi la Sibiu.

Județe în care se trăiește mai puțin

Desigur, avem şi la polul opus judeţe în care nu se trăieşte chiar atât de mult. Mai precis, speranţa de viaţă în Tulcea este cea mai mică la noi în ţară, de 73,2 ani, urmează apoi Giurgiu, cu aproape 74 de ani, Călăraşiul şi Satu Mare cu puţin peste 74 de ani. Însă vorbim şi de locuri în care se trăieşte mai bine la ţară decât la oraş. În judeţele Vâlcea şi Hunedoara se întâmplă acest lucru.

Statisticile acestea au la bază câteva criterii. În primul rând, stilul de viaţă din aceste oraşe, dar să ştiţi că este important şi ce politici publice există în respectivele judeţe şi oraşe şi de asemenea şi obiceiurile culinare din acele zone.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

10 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

40 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: