Cele mai ușor de tratat tipuri de cancer. Cum se manifestă și care sunt factorii de risc

Există peste 100 de tipuri de neoplasm, unele mai rele decât altele. Prognosticul depinde de stadiul bolii (cu cât este mai mic, cu atât pacientul trăieşte mai mult), dar şi de gene (anumite gene grăbesc evoluţia chiar şi în stadiul I). Totuşi, există anumite cancere care evoluează exploziv, indiferent de stadiu: cancerul pulmonar, de pancreas, de stomac şi cel hepatic. În topul cancerelor „blânde”, care evoluează mai lent, se află cel de prostată, de testicule, la sân şi leucemiile. „Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche că sunt cuminţi. Cancerul la sân poate fi foarte agresiv şi în stadiul I, dacă este prezentă o anumită genă”, atrage atenţia dr.Florin Băcanu, medic oncolog la Spitalul „Sf.Maria”, din Bucureşti.

PROSTATĂ Urinări dese şi slabe

DATE GENERALE: Are o rată de supravieţuire de 99% pentru cinci ani. Majoritatea cazurilor sunt diag­nosticate la bărbaţi peste 65 de ani.
FACTORI DE RISC: Consumul de carne roşie şi alte grăsimi animale este un factor favorizant.
SIMPTOME: Nevoia de a urina frecvent, în special noaptea, dificultăţi în pornirea şi oprirea fluxului urinar, un jet urinar slab, o senzaţie de arsură în timpul micţiunii sau ejaculării, prezenţa sângelui în urină sau spermă. În stadiu avansat apare durere surdă sau amorţeală la nivelul pelvisului şi lombar.
DIAGNOSTIC: „Poate fi diagnosticat prin tuşeu rectal şi printr-un test de sânge pentru a detecta o substanţă secretată de prostată numită antigen specific prostatei (PSA). Diagnosticul e confirmat prin biopsie”, explică urologul Dan Mischianu, de la Spitalul Militar din Capitală.

TIROIDĂ Radiaţii, lipsă de iod

DATE GENERALE: Cancerul tiroidian are o rată de supravieţuire pentru cinci ani de 96%. E o formă rară de cancer, iar majoritatea cazurilor evoluează bine deoarece se detectează timpuriu şi se tratează eficient.
FACTORI DE RISC: Cei expuşi la multiple iradieri, atât în mediu, cât şi prin terapii medicale, au un risc mai mare să facă acest cancer. La fel şi cei cu o dietă săracă în iod. O radiografie dentară nu va pune probleme, însă iradierea masivă a capului, gâtului sau toracelui în timpul copilăriei, da.
SIMPTOME: Principalele semne sunt creşterea în volum a gâtului sau a urechilor uneori, dificultate la înghiţire, respiraţie greoaie, răguşeală şi tuse continuă în afara răcelii. Dacă detectaţi un nodul la gât prezentaţi-vă la medic. Eventualele modificări ale glandei tiroide se pot vedea la ecografie sau tomografie.

TESTICULE La vârstă mijlocie!

DATE GENERALE: Cancerul la testicule are o rată de supravieţuire pentru cinci ani de 95%. Afectează mai ales bărbaţii de vârstă mijlocie.
FACTORI DE RISC: testiculul „ne­co­borât”(un testicul nu descinde nor­mal din abdomen în scrot), infertilitate şi antecedentele familiale.
SIMPTOME: Primele semne sunt tumefierea unuia sau ambelor testicule, senzaţia de greutate în scrot şi de jenă dureroasă în partea inferioară a abdomenului, în zona inghinală sau în partea inferioară a spatelui. Simptomele tardive cuprind dureri difuze la nivelul inferior al spatelui şi abdomenului, astenie, transpiraţii excesive, lipsă de aer, cefalee şi confuzie.
DIAGNOSTIC: Cele mai multe anomalii sunt descoperite la autoexaminare. Dacă suspectează cancerul, medicul va cere ecografia testiculară şi teste de sânge (markeri tumorali).

MELANOM Aluniţe suspecte

DATE GENERALE: Pacienţii cu melanom au o rată de supravieţuire pentru cinci ani între 85-90%. Incidenţa lui e în creştere, iar, în stadii avansate, e nimicitor.
FACTORI DE RISC ŞI SIMPTOME: „Cele mai frecvente cauze sunt expunerea la radiaţii ultraviolete între 10.00-15.00, istoricul de arsuri solare şi aluniţele atipice. Primul semnal de alarmă e modificarea dimensiunii formei sau culorii unei aluniţe sau altor semne (cum sunt cele din naştere)”, explică medicul dermatolog Oana Clătici. Aluniţele normale sunt plate şi au o formă simetrică şi regulată. Cele suspecte sunt asimetrice, au amestecuri de culori şi evoluează: se inflamează, îşi schimbă culoarea, provoacă mâncarimi şi dureri.
DIAGNOSTIC: Medicul poate depista boala la un examen al pielii. Diagnosticul e confirmat de biopsie cutanată.

MAMAR Examinări lunare

DATE GENERALE: Este cel mai frecvent tip de cancer la femei, ucigând anual peste 700.000, în întreaga lume. Bolnavele ating pragul de cinci ani în mai mult de 86% din cazuri. Totuşi, în pofida progreselor de diagnosticare şi tratament, reprezintă principala cauză de deces la femei în Europa şi SUA, pentru că încă este descoperit târziu.
SIMPTOME: Pentru a-l depista precoce, este suficient să vă autoexaminaţi sânii lunar. „Unul din zece noduli sunt maligni. Se poate stabili natura tumorii prin mamografie, ecografie mamară, rezonanţă magnetică nucleară (poate fi mai exactă decât mamografia în detectarea ţesuturilor moi), iar diagnosticul este confirmat prin biopsie”, explică oncologul Florin Băcanu. Creşterea în greutate după 60 de ani şi consumul de alcool sunt factori de risc.

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

4 ore ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

4 ore ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

5 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

5 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

6 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

6 ore ago

Citeste si: