Categories: Stil de viaţă

Cele mai sănătoase alimente de post: curăță sângele și detoxifică organismul

Postul ţinut din motive religioase sau altele reprezintă o perioadă în care corpul se poate purifica – curăţându-se de toxine.

„În ceea ce priveşte alimentaţia, avem marele avantaj că pieţele s-au umplut deja cu verdeţuri diverse specifice primăverii, din care ne putem pregăti zilnic salate mari, ciorbe, ghiveci de legume, nectaruri verzi etc. Aşadar, verdeţurile primăverii ar trebui să fie baza meniului nostru zilnic în post. Acestea nu numai că detoxifică organismul încărcat de toxine de la mâncărurile grele din timpul iernii, dar au un aport uriaş de clorofilă care curăţă sângele, antioxidanţi, minerale şi vitamine. Şi mai sunt şi săţioase datorită fibrelor pe care le conţin în cantitate mare”, spune nutriţionistul Oana Tirpan.

Alte alimente care trebuie consumate zilnic sunt leguminoasele (fasole, mazăre, năut, linte), pentru aportul lor de proteine. Acestea se pot consuma ca atare, cu legume sau, şi mai bine, în combinaţie cu cereale integrale (orez, paste, hrişcă, quinoa, fulgi de ovăz şi secară, pâine integrală). Combinaţia dintre leguminoase şi cereale este una reuşită nutriţional, pentru că împreună formează proteine complete, ceea ce este de mare folos atunci când nu se consumă produse de origine animală.

Nu în ultimul rând, pe listă trebuie să se afle oleaginoasele (nuci, migdale, seminţe de susan, de floarea soarelui, de cânepă), pentru aportul lor de grăsimi sănătoase, iar unele dintre acestea pot fi transformate în lapte delicios care să îl înlocuiască pe cel animal, servit dimineaţa cu fulgi integrali de cereale, câteva fructe uscate şi câteva nuci (sau migdale, seminţe, sâmburi cruzi).

Alte surse de grăsimi bune mai sunt avocado şi nuca de cocos. Din avocado se poate face foarte simplu celebrul guacamole, se poate adăuga în salate, iar uleiul (untul) de cocos poate fi uns pe pâine în loc de untul animal la micul dejun, cu dulceaţă fără adaos de zahăr.

În timpul postului trebuie consumate cât mai multe legume şi fructe şi într-o proporţie mai mare crude decât gătite.

Ca înlocuitor al brânzeturilor, se recomandă tofu, din soia nemodificată genetic şi neafumat, dar nu prea des, de 2-3 ori pe săptămână. În schimb, nutriţioniştii nu recomandă laptele de soia, din cauză că, nefiind fermentat, conţine nişte substanţe toxice pentru organismul uman.

Pentru cei care poftesc ceva dulce, există pe piaţă o varietate de prăjituri vegane (fără ou, unt, lapte). Acestea se pot prepara foarte rapid şi uşor şi în casă, după reţete din cărţile de bucate pentru vegetarieni sau vegani.

Peştele, recomandat în anumite zile, trebuie preparat mai degrabă la cuptor, pe grill sau fiert, dar şi cel din conservă este bun. Peştele pangasius ar trebui evitat şi este de preferat, pe cât se poate, peştele sălbatic, nu cel din acvacultură. Peştele trebuie consumat pentru aportul de grăsimi sănătoase omega 3 şi proteinele necesare.

Specialiştii recomandă evitarea margarinei, a produselor procesate din soia (în afară de tofu), a pateului vegetal, produselor de patiserie, brutărie şi cofetărie.

„Mizaţi cât mai mult pe combinaţii cât mai simple între legume, verdeţuri, fructe, cereale integrale, leguminoase, oleaginoase şi peşte (când este cazul). Luaţi-vă cărţi de bucate cu preparate de post şi veţi descoperi o lume nouă de gusturi şi arome, simplă şi hrănitoare. Dacă veţi mânca cât mai diversificat, din toate alimentele de mai sus, vă veţi acoperi toate nevoile de vitamine, minerale, fibre, proteine, glucide, lipide şi antioxidanţi, veţi elimina din toxine, veţi avea energie şi chef de viaţă. Un post uşor şi gustos!”, mai spune nutriţionistul Oana Tirpan.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

16 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

46 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: