Sari la conținut

Cele mai periculoase alimente pentru creier. Otravă pentru memorie!

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Pentru a scădea riscul de a avea boala Alzheimer și pentru ca aceasta să nu progreseze până la stadiul de demență se poate interveni asupra stilului de viață la vârsta de 30 — 40 — 50 de ani, în special adoptarea unei diete sănătoase.

Estimările prevăd că demența va afecta peste 65 de milioane de oameni din întreaga lume până în 2030. Din fericire, poți contribui la reducerea riscului de boală prin eliminarea anumitor alimente din dieta ta.

Neurologii au întocmit o listă a celor mai periculoase alimente pentru creier. Printre ele se numără unele care se regăsesc în dieta zilnică a multor persoane.

Pudra proteică, recomandată pentru creşterea masei musculare, este plină de îndulcitori artificiali şi aditivi care dau peste cap flora intenstinală, iar sănătatea sistemului digestiv este în strânsă legătură cu cea a sistemului nervos.

Totodată, grăsimile trans – margarină, glazură, gustări, prăjituri gata preparate și prăjituri preambalate -, dar şi carbohidrații rafinați, care includ zaharuri și cereale foarte procesate, cum ar fi făina albă, pot distruge celulele cerebrale.

boala Alzheimer

Sursă foto: Getty Images

Berea poate afecta sistemul nervos

Cafeaua fără cofeină e şi ea nocivă pentru creierul nostru deoarece cofeina se extrage, de obicei, cu ajutorul solvenţilor care sunt toxici pentru organism.

Băuturile energizante, dar şi berea, pot afecta sistemul nervos, chiar şi în cantităţi moderate.

De asemenea, cartorii prăjiți nu sunt buni deoarece, spun specialiștii, afectează hipocampul, adică partea creierului responsabilă cu funcţiile de învăţare şi memorie.

De evitat sunt şi alimentele foarte procesate, bogate în zahăr, grăsimi adăugate și sare: chipsuri, dulciuri, tăiței instant, floricele de porumb la microunde și mâncăruri gata preparate.

alimentele prăjite duc la boli
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Alternative la băuturile dulci

Cele mai dăunătoare sunt sucurile acidulate dulci. Dacă acidul afectează stomacul, zahărul în exces distruge încet-încet creierul, spun medicii citaţi de Observator News.

Potrivit specialiştilor, un consum excesiv de băuturi dulci crește șansele de a dezvolta diabet de tip 2, care s-a dovedit că crește riscul de apariție a bolii Alzheimer. În plus, nivelurile mai ridicate ale zahărului din sânge pot crește riscul de demență, chiar și la persoanele fără diabet.

Ca alternative la băuturile dulci sunt recomandate apa plată, ceaiul cu gheață neîndulcit, sucul de legume și produsele lactate neîndulcite.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel