Din cuprinsul articolului
Situată la baza gâtului, sub “mărul lui Adam”, tiroida este una dintre cele mai mari și mai importante glande ale organismului, având un rol esențial în reglarea metabolismului prin hormonii secretați.
Medicii atrag atenţia că anumite obiceiuri nesănătoase pot afecta funcţionarea tiroidei, în special în cazul unor greşeli de alimentaţie.
Cel mai frecvent, femeile sunt afectate de consumul excesiv de grăsimi şi mâncăruri de tip fast-food, ultraprocesate, produse cu coloranţi artificiali sau dulciuri în exces. Aceste alimente pot provoca inflamarea tiroidei sau chiar dereglarea funcţiei tiroidiene.
În plus, lipsa unor nutrienţi esenţiali din alimentaţie, precum iodul, seleniul şi zincul, produc dezechilibre mari în balanţa hormonală. De aceea, se recomandă o dietă zilnică din care să nu lipsească fructele şi legumele, proteinele şi cerealele integrale, care susţin activitatea glandei tiroidiene.
Un alt factor major de risc pentru îmbolnăvirea tiroidei este stresul cronic. Multitaskingul la job, povara responsabilităţilor din familie şi obligaţiil sociale pot duce la creşterea exacerbată a nivelului de stres zilnic, care afectează negativ sistemul endcrin prin creşterea nivelului de cortizol, cunoscut sub numele de „hormonul stresului”. Acesta, la rândul său, poate provoca o furtună hormonală în întregul organism.
În România sunt peste 700.000 de persoane care suferă de hipotiroidism, această afecţiune fiind mai frecventă la femei decât la bărbaţi, raportul fiind de 8 la 1. Potrivit estimărilor oficiale, prevalenţa hipotiroidismului în România este de aproximativ 4,5%.
Conform datelor statistice de la Institutul Național de Sănătate Publică, incidența(cazuri noi) bolilor de tiroidă s-a triplat între 2010 și 2016. Această creștere a incidenței poate fi explicată și de îmbunătățirea accesului pacienților la serviciile medicale de specialitate dar și a testelor diagnostice.
De pildă, prevalenţa tiroiditei autoimune se estimează a fi la 3% din populaţia adultă, mult mai frecventă la femei decât la bărbaţi, cu un maxim de apariţie între 30 şi 50 de ani.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…