Categories: Stil de viaţă

Cele mai nesănătoase combinații de alimente. Nu consuma, niciodată, la aceeași masă, aceste alimente!

Combinații de alimente nerecomandate. Asocierea alimentară are anumite caracteristici de compatibilitate care, dacă nu sunt respectate, determină digestie lungă şi dificilă, cu fermentație şi generare de compuşi toxici: balonare abdominală, constipație, arsuri, malabsorbție, malnutriție, maladii diverse acute sau cronice.

Livia Nenabiolog cu specializare în nutriție, explică ce se întâmplă în lipsa unei asocieri corecte a alimentelor și precizează cum să combinăm sănătos alimentele pentru nu a avea probleme digestive.

Combinaţiile incorecte (proteine-făinoase) în primul rând blochează digestia şi mențin alimentele în stare semidigerată. Acest lucru conduce la procese de fermentație sau procese de putrefacție. Procesele de fermentaţie au drept consecinţă diaree, iar procesele de putrefacţie au drept consecinţă constipaţia. Cele două procese pot să ducă la înmulțirea bacteriilor negative la nivel intestinal.

Combinaţia clasică nesănătoasă este cea dintre proteine şi făinoase. De asemenea, nici combinarea proteinelor între ele nu este sănătoasădin cauza diferenţei de timp necesar digestiei fiecarui tip de proteină, de exemplu: brânză cu carne, cașcaval cu carne.
Nu se vor consuma la aceeași masă carnea roșie sau albă, peştele sau preparatele compozite(rulade, mezeluri, pateuri) cu brânzeturile. De asemenea, nu se asociază proteinele din carne cu lapte, pentru că aciditatea sucului gastric în combinație cu proteina din lapte (cazeina) duce la precipitarea acesteia, a cazeinei, și se formează practic un înveliș izolator pe bucățile de carne, acestea nemaifiind digerate optim.
O altă combinație nesănătoasă: grăsimi şi alimente grase împreună cu alimente proteice. Deci grăsimi(ulei, unt, untura) în combinație cu carne, ouă şi brânză.
Printre combinațiile nesănătoase avem și alimente care conțin proteine de origine animală cu alimente amidonoase şi am să dau exemplul clasic: carnea cu cartofi (prăjiți, copți, piure etc.). De asemenea, un alt exemplu de combinaţie neindicată ar fi carnea cu garnitură din paste făinoase sau carnea. Deoarece carnea cere sucuri gastrice acide pentru digestie, iar pâinea și amidonoasele cer sucuri gastrice alcaline. În momentul în care noi le mâncăm asociate, carnea cu amidonoasele sau făinoasele, digestia este stopată.

Carnea o putem combina cu salate.

Nu se combină fructele şi zaharurile cu alimente amidonoase. La fel, asocierea alimentelor dulci (fructele care conțin fructoză) și zaharurile cu proteinele nu este recomandată! De asemenea, nu se combină alimente amidonoase cu băuturi şi alimente acide sau acre, sau cu alcool. Trebuie ştiut că alcoolul este un element care stopează digerarea alimentelor şi practic blochează enzimele digestive. Din cauza aceasta,alcoolul nu se combină şi nu se bea în timpul mesei.

Fructele trebuie să fie numai și numai gustări, între mese. Între masa de dimineață şi masa de prânz, la două ore de la masa de dimineață se mănâncă o gustare din fructe. Este foarte corect în felul acesta, urmând două ore până la masa de prânz. Este indicat să existe două ore înainte de masa de fructe, două ore după masa de fructe.

Care sunt combinațiile sănătoase?

O să constatăm că aceste combinații nu corespund deloc cu ce mâncam în mod clasic. Dar faptul că nu se ține cont de aceste combinații se vede clar în atâtea probleme de digestie. Combinații sănătoase de alimente: leguminoasele (soia, fasole, mazăre, năut, linte etc.) sunt complementare cu amidonoasele (făină, pâine, orez, paste făinoase, cartofi, porumb), împreună crescându-le valoarea biologică a proteinelor. Asocierea grăsimilor cu verdețuri este favorabilă, deoarece sărurile minerale din acestea ușurează scindarea lipidelor. Alimentele naturale integrale, în stare proaspătă sau, după caz, pregătite prin metode adecvate consumate în asocieri corecte ușurează digestia şi absorbția nutrienților, cu beneficii pentru sănătate şi calitatea vieții.
Consumul de alimente naturale în asociație corectă, sub formă de mâncăruri simple în cantități rezonabile într-o dietă echilibrată şi diversificată, cu alternanța perioadelor de excludere săptămânală a grăsimilor şi proteinelor animale are efecte pozitive puternice asupra nivelului de energie fizică şi mentală. În ceea ce privește combinațiile sănătoase putem consuma, de exemplu, legume şi verdețuri cu proteine. Deci salatele cu proteine. Salatele verzi sau legumele (fasole, conopidă, broccoli, dovlecei) le putem asocia cu proteine (carne, lapte, ouă, brânză). Aceasta este o asociere benefică clasică. De asemenea, amidonoasele, cum ar fi cartoful, dar și făinoasele (pastele, pâinea), tot ce conține făină poate fi asociat la fel cu legume şi verdețuri.

Deci avem două mari categorii: A. proteinele și B. făinoasele. Asocierea acestora nu este o combinație benefică, însă fiecare categorie o putem combina cu verdețuri şi legume. Deci proteinele le putem combina cu verdețuri şi legume, iar făinoasele cu verdețuri şi legume. Atenție, zahărul şi fructele numai între mese! Produsele zaharoase și fructele între mese, pentru că atât fructoza, cât şi zaharoza determină fenomene de fermentație care nu sunt deloc benefice pentru sănătate.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

14 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

44 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: