In secolul XVII se introduce termenul de tiroida plecand de la faptul ca ea a fost asociata cu un scut al gatului (in limba greaca scutul este numit Thyreos), dar ulterior s-a dovedit ca prin functionalitatea sa poate fi considerata un scut al normalitatii in organism.
Hormonii tiroidieni sunt necesari oricarui proces ce se deruleaza in organism. Pornind de la crestere, hormonii tiroidieni sunt responsabili pentru aparitia nucleilor de osificare, sunt raspunzatori de termoreglarea organismului (fabrica caldura), sunt cei care diferentiaza sistemul nervos si au un rol major in metabolisme (glucidic, lipidic, proteic..etc).
Aproape un miliard de celule poarta numele de foliculi tiroidieni, care sunt sediul biosintezei hormonilor tiroidieni, iar orice afectare a functionalitatii acestora poate duce la insuficienta hormonilor tiroidieni. Tiroida nu este autonoma in organism si nu lucreaza solitar, de aceea avem un intreg sistem de reglare (numit mecanism de feed-back) intre encefal, hipofiza si tiroida.
Cele mai intalnite boli ale tiroidei
Insuficienta tiroidiana (hipotiroidismul) apare atunci cand glanda tiorida produce insuficienti hormoni tiroidieni. Boala poate sa apara oricand pe parcursul evolutiei unui om (congenital, in copilarie sau la maturitate), de aceea trebuie luate masuri inca din fazele incipiente. Pentru copii trebuie facute controale periodice la medicul specialist deoarece boala poate sa apara fara alte simptome anterioare. Sunt o serie de boli care se pot asocia cu insuficienta tiroidiana, dar prin leziuni la nivelul hipofizei sau hipotalamusului.
Simptome hipotiroidie: constipatie, piele uscata, cresterea in greutate desi pacientul nu are pofta de mancare, dureri musculare si articulare, intarzieri menstruale sau cu flux abundent, depresie, gandire si vorbire lenta, somnolenta, scaderea capacitatii de memorare, adaptabilitate scazuta la frig…etc
Cauze hipotiroidie:
-inflamatie cauzata de sistemul imunitar (tiroidita autoimuna / Hashimoto);
-in urma unei interventii chirurgicale partiale, partea de glanda ramasa nu produce suficienti hormoni tiroidieni;
-in urma tratamentului cu iod radioactiv, in cazul gusei sau a altor boli ale tiroidei, se distrug prea multe celule (foliculi tiroidieni).
Excesul de hormoni tiroidieni (hipertiroidismul), apare atunci cand glanda tiroida pune in circulatie o cantitate mai mare de hormoni tiroidieni. Poate fi antrenata in acest proces intreaga glanda, sau o formatiune tumorala localizata intr-o anumita zona a tiroidei (adenomul toxic). Daca in cazul insuficientei tiroidiene totul “evolueaza incet” in cazul hipertiroidismului totul “evolueaza rapid si agresiv”.
Manifestari si simptome pentru hipertiroidie:
-la nivelul aparatului cardiovascular se manifesta prin tulburari de ritm cardiac, cresterea numarului de batai pe minut (tahicardie), batai cardiace rapide si neregulate (fibrilatie), bradicardie (ritm cardiac lent);
-pulmonar se manifesta prin cresterea numarului de respiratii pe minut (cresterea de la 18 respiratii in medie la peste 25 pe minut);
-la nivelul tubului digestiv, tranzitul devine accelerat si acesta se manifesta prin scaune frecvente, dar nu diareice, ci prin scaune neformate frecvente (5-7/zi);
-tegumentele sunt subtiri, umede, chiar excesiv de umede datorita efectului calorigen pe care il au hormonii tirodieni, apoi raman urme usoare pe corp datorita vasodilatatiei periferice (dermografism accentual);
-neuropsihic se manifesta prin agitatie, insomnie, tremuraturi ale membrelor, iar in cazul bolii Graves Basedow (gusa exoftalmica) se adauga modificari oculare, cea mai evidenta fiind “ochii holbati” (protruzia globilor oculari)
-scaderea rapida in greutate chiar daca pacientul are pofta de mancare si mananca (uneori peste medie).
Atunci cand pacientul manifesta una sau mai multe din aceste simptome clinice, trebuie sa mearga la medicul endocrinolog (multi pacienti se duc direct la cardiolog, gastroenterolog.. etc si uita de acest aspect).
Cauze hipertiroidie
Principala cauza este patologia autoimuna cu aparitia unor substante stimulative pentru functionalitatea tiroidei care duc la un exces de hormoni tiroidieni. Totodata, cum s-a precizat la inceput, o alta cauza o reprezinta formatiunea tumorala hiperfunctionala ce pune in circulatie in organism o cantitate mare de hormoni tiroidieni. Stresul poate fi insa un factor care sa declanseze sau sa accentueze tocmai acest element autoimun cauzal al bolii. Foarte frecvent stresul se regaseste in anamneza fiecarui pacient (povestea spusa la doctor ca factor declansator al bolii). Pacientilor cu hipertiroidism le este contraindicat consumul de alimente cu exces de iod (inclusiv sare iodata), sa curate nuci cu mainile goale, sa faca investigatii cu substanta de contrast..etc.
Cancerul tiroidian
Cancerul tiroidian este destul de frecvent intalnit in cazul gusilor nodulare, si mai ales in gusile uninodulare. Romania este o tara cu deficit de iod, iar in randul populatiei se gasesc foarte multi oameni cu gusa endemica, aproape 20-30% din populatie. Cancerul tiroidian este o forma de cancer cu o evolutie lenta, iar diagnosticul se efectueaza pe baza punctiei aspirative cu ac fin. Tiroida este eliminata in acest caz definitiv prin interventia chirurgicala, iar pacientii urmeaza ulterior tratament cu iod radioactiv pentru eliminarea ultimelor celule cancerigene care ar mai putea ramane in tesut. Doctorul stabileste doza necesara suplinirii glandei eliminate, iar acest tratament medicamentos trebuie urmat pe durata intregii vieti.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…