Sari la conținut

Cele mai importante lucruri pe care un om puternic le face

A fi puternic nu însemnă să nu ai slăbiciuni, ci să ai capacitatea de a ți le recunoaște și de a le învinge. Orice om puternic are puncte slabe din care poate învăța.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), slăbiciunea este doar un mit, menit să ne țină pe loc, să ne intimideze, astfel încât să nu avem curajul de a cere mai mult de la noi, de la viață sau de la ceilalți. “Diferența dintre un om puternic și ceea ce numim a fi „slab” constă în modul în care își gestionează acele slăbiciuni.

Cel care este văzut ca fiind puternic vede slăbiciunile ca oportunități de a crește. Profită de ceea ce nu știe, se motivează și își depășește acele limitări. Nu este niciun secret, nici o genă mai specială. Este pur și simplu un tip de gândire orientat către soluții și rezultate, către depășirea limitelor și evoluție constantă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Eroii sunt criticați când își arată fața umană, cea vulnerabilă

Totodată, specialistul afirmă că orice om, oricât de neclintit pare din afară, poate simți frică și neliniște. Poate plânge și poate avea uneori nevoie de o vorbă de încurajare, de o îmbrățișare sau de odihnă.

“Multe persoane judecă astfel de oameni atunci când lasă garda jos și își arată partea vulnerabilă. Își construiesc în mintea lor imaginea unor oameni imbatabili, indestructibili care nu au privilegiul de a fi umani. Astfel de oameni curajoși sunt de multe ori „divinizați” de ceilalți și sunt criticați dacă își arată partea umană. Din păcate, „divinizatorii” fac aceste lucruri pentru a-și crea scuza perfectă ca să nu își depășească propriile limitări. Este mai simplu să spună „El poate, pentru că el este special. Eu sunt un simplu muritor de rând și așa sunt eu. Nu mă pot schimba”. Acest lucru, în mintea lor, îi scutește de responsabilitate și de efortul de a se apuca de treabă”, declară psihologul Andra Tănăsescu

Gestionarea criticii este cheia curajului

Cei asumați vor ști cum să gestioneze critica și vor alege să arate aceasta parte vulnerabilă celor care vor aprecia curajul lor, pe restul eliminându-i din rândurile lor. Ceilalți, se vor speria în fața judecății și se vor închide în cochilia lor poate pentru totdeauna.

“Problema cea mai mare a oamenilor este lipsa de asumare a propriilor frici și „slăbiciuni”, fapt ce determină apariția unei aparente măști de putere, care vine în realitate cu foarte multă presiune. Tot ce face este să consume omul din interior, puțin câte puțin, până când acesta va ceda. Puterea adevărată nu vine din a nu plânge niciodată, ci din curajul cu care recunoaștem că avem nevoie să plângem; vine din decizia de a ne da voie să o facem, să trăim tristețea, iar apoi putem să ne ridicăm mai puternici”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel