Categories: Stil de viaţă

Cele mai frumoase locații cu ape termale din Turcia

O vacanță la una dintre stațiunile termale ale Turciei poate reprezenta modul perfect de a te răsfăța înainte de venirea sezonului rece. Turcia este recunoscută pentru apele sale termale, care aduce un plus reputației sale raportat la serviciile de înfrumusețare.

Țara are peste 1.500 de izvoare termale și mai mult de 260 de facilități termale iar sute de mii de turiști internaționali vizitează anual aceste locații unice pentru a-și îmbunătăți sănătatea. Cu izvoarele sale fierbinți, facilitățile termale și climatul blând, Turcia este deosebit de populară atât printre turiștii mai în vârstă, cât și printre cei tineri.

Pamukkale: Apele termale folosite încă din antichitate

Pamukkale, una dintre destinațiile emblematice de vacanță din Turcia, este cu adevărat un miracol al naturii, cu travertinele sale de calcar create de apele minerale. Încă din antichitate, Pamukkale și orașul antic Hierapolis, situate împreună pe lista UNESCO, au fost un centru de sănătate și wellness datorită apelor termale din zonă. Merită vizitată Piscina Cleopatrei din Hierapolis, cu o temperatură constantă a apei de aproximativ 35 de grade Celsius. Mai sunt alte trei regiuni termale care merită văzute: Sarayköy, Gölemezli și Karahayıt, ale căror ape sunt bogate în fier și calciu.

Afyonkarahisar: Capitala termală a Turciei

Cea mai renumită destinație de izvoare termale din Turcia este, fără îndoială, Afyonkarahisar, situată în regiunea Egee. Orașul, parte din Ruta Europeană a Orașelor Termale Istorice, se mândrește cu izvoare bogate în minerale, eficiente în tratarea afecțiunilor pielii, precum și a bolilor de stomac, rinichi și intestine.

Pe lângă faptul că te poți bucura de piscinele fierbinți în facilitățile excelente din Afyon, unde temperaturile variază între 42 și 53 de grade Celsius, poți, de asemenea, să te relaxezi într-o baie de nămol. După aceste tratamente terapeutice, merită să explorezi văile frigiene din oraș, care poartă urmele civilizației frigiene, urme reprezentate de fragmente de rocă și ruine antice.

Bursa: O locație renumită pentru apa termală

Bursa a fost o destinație celebră pentru izvoarele sale termale încă din vremea Imperiului Otoman. În prezent ea găzduiește izvoare termale notabile, precum Çelik Palas, Kükürtlü, Karamustafa, Kaynarca și Eski Kaplıca, cu ape ce ating temperaturi de până la 88 de grade și care au proprietăți termo-minerale.

Cu toate acestea, cea mai populară destinație turistică din oraș este Oylat, aflată la poalele muntelui Uludağ, și ale cărei ape sunt potabile. Mai târziu, poți vizita muntele, care este o destinație populară pentru schi. Izvoarele termale din Bursa nu se limitează doar la băi, orașul oferă și numeroase hoteluri spa de lux și facilități unde te poți bucura de ape bogate în magneziu.

Bolu: Unde wellness-ul se întâlnește cu natura

Situat în partea de vest a regiunii Mării Negre, Bolu, cunoscut pentru pădurile sale luxuriante și lacurile liniștite, găzduiește, de asemenea, unele dintre cele mai relaxante surse de apă geotermală și izvoare termale din țară, fiind o destinație populară pentru turismul de wellness.

Izvoarele termale din regiune, cum ar fi cele din Göynük, Karacasu și Mudurnu, sunt renumite pentru apele bogate în minerale, care oferă o gamă largă de beneficii pentru sănătate.

Pe lângă ofertele sale termale, peisajele naturale ale orașului Bolu oferă un fundal pitoresc pentru relaxare. Proximitatea orașului față de Lacul Abant și Parcul Național Yedigöller permite vizitatorilor să se bucure de activități în aer liber, precum drumețiile, picnicurile și plimbările în natură, adăugând un plus experienței generale de wellness.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

7 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

37 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: