Cele mai eficiente remedii naturiste pentru sindromul colonului iritabil

Sindromul de colon iritabil constă în perturbarea funcţiei digestive pentru o perioadă de cel puţin trei luni. Se estimează că una din patru persoane suferă de sindromul de colon iritabil. Simptomele principale ale sindromului de colon iritabil includ: durere abdominală (uneori declanşată de durerile mişcărilor abdominale), scaune neregulate (schimbări în ritmul şi consistenţa scaunelor) şi distensie abdominală. Acestea pot fi însoţite de alte simptome, legate de tractul gastrointestinal sau de oricare alt organ.

Este bine ca, pe lângă tratamentul indicat de medic, fiecare bolnav să se observe pe sine – chiar să noteze într-un jurnal – în ce condiţii se agravează starea sa şi să încerce să ţină apoi sub control efectele negative.

Este utilă o dietă adecvată, bogată în alimente mai puţin prăjite, în consumarea zilnică, dacă se poate, a unei cantităţi mici de iaurt de ţară, evitarea alcoolului, fumatului şi a cafeinei, a dulciurilor şi mai ales a celor pe bază de cafea şi cacao, evitarea stărilor de mânie, frică şi agitaţie. În general, este bine ca suferindul de colon iritabil să mănânce puţin şi des doar alimentele care nu-i fac rău.

Cele mai bune calmente naturale:

Cicoare

Rădăcina de cicoare prăjită tonifiază muşchii intestinali, ceea ce este util când digestia este anevoioasă. Se prepară un decoct astfel: o linguriţă cu plantă se pune în 500 ml de apă, se lasă să clocotească de trei ori, se ţine apoi la infuzat 15 minute şi se strecoară. Se bea pe parcursul întregii zile, cu înghiţituri mici.

Mentă

Când aveţi spasme şi balonări, beţi trei căni cu infuzie de mentă, preparate din o linguriţă cu plantă la 200 ml de apă clocotită şi lăsată la macerat zece minute.

Ghimbir

Infuzia de ghimbir produce un efect de uşurare. Se prepară din o linguriţă cu ghimbir măcinat pusă în 200 ml apă clocotită, infuzată zece minute.

Usturoi

Este un remediu vechi, popular, foarte răspândit în unele regiuni ale ţării noastre. Se fierb câţiva căţei de usturoi, se scurge apa, se pasează şi se mănâncă înainte de mesele principale această pastă care are un gust deosebit. Usturoiul fiert este folosit în infecţii intestinale, balonări, flatulenţă. Bolnavii pot face un obicei din a pune la fiecare mâncare obţinută prin fierberea în aburi (cea mai indicată pentru boala lor) şi câţiva căţei de usturoi.

Chimen

Această plantă aromată are proprietatea de a calma durerile provocate de crampele intestinale, dar de a le şi preveni. Preparaţi o infuzie din o linguriţă cu seminţe la 200 ml apă clocotită. Beţi trei căni pe zi după mesele principale.

Rozmarin

Deoarece conţine substanţe active care calmează spasmele şi reduc balonările, şi rozmarinul este util în suferinţa colonului. La un litru de apă clocotită puneţi 50 g plantă, infuzaţi zece minute, apoi strecuraţi. Beţi câte o cană după fiecare masă principală.

Argilă

Este şi ea un bun remediu naturist contra colonului iritabil, deoarece absoarbe impurităţile şi gazele din intestin, reface flora intestinală şi reglementează funcţia normală a intestinului; o linguriţă cu pulbere de argilă se pune într-un pahar cu apă plată, se lasă să se dizolve şi, după ce se agită, se bea înainte de fiecare masă principală cu o jumătate de oră.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

19 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

48 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: