Sari la conținut

Cele mai bune trei remedii naturiste pentru gastrită. Calmează instant arsurile la stomac!

Sursa foto: freepik.com

Unul din trei români are o boală digestivă, care apare de regulă din cauza stresului, a dietei dezechilibrate şi a stilului de viaţă haotic. Alte două cauze frecvente ale afecţiunilor gastrice pot fi abuzul de antiinflamatoare, dar şi infecţia cu bacteria numită Helicobacter pylori, prezentă la peste 60% din populaţie.

Tratamentul formelor uşoare de gastrită se face prin schimbarea dietei şi a stilului de viaţă: mese mici şi dese, evitarea alimentelor iritante (condimente picante, băuturi şi sucuri acidulate, citrice, prăjeli, tocătură, sosuri, rântaşuri, grăsimi de origine animală, dulciuri concentrate), evitarea alcoolului si a fumatului.

Suc de cartofi cruzi

Medicii recomandă persoanelor cu gastrită ca în fiecare dimineață, pe stomacul gol, să bea un pahar din acest suc, care are proprietăţi antiacide. Este eficient în tratarea gastritei, a colitei, a ulcerelor gastrice şi intestinale, dar are totodată efecte benefice şi în cazul ulcerelor la stomac, a ulcerului duodenal sau a ulcerului peptic.

Poate fi consumat şi în combinaţie cu sucul de morcovi. Cartoful se numără printre cele mai alcaline alimente, iar sucul poate fi de folos în neutralizarea acidului din stomac, ajutând totodată la calmarea durerilor de stomac.

Ceai de gălbenele

Frunzele si florile de galbenele au fost folosite în scopuri medicinale încă din secolul al XII-lea şi sunt recunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice în cazul gastritei sau al ulcerului, acţionând ca un cicatrizant intern.

Se recomandă o infuzie mai puternic concentrată, cu 4 linguri de flori de galbenele la 250 ml apă şi se beau câte 3 linguriţe de preparat pe zi.

Sucul de varză dulce

Acest suc are un conţinut bogat de aminoacizi, printre care și glutamine, care reduc aciditatea excesivă. În plus, vitamina U (sau factorul antiulceros) ajută la vindecarea mai rapidă a pereților stomacului afectați de aciditate.

Cura se ţine 3-4 săptămâni, iar tratamentul presupune consumul zilnic al unui pahar de suc, dintr-o varză de mărime medie. Cantitatea obţinută se împarte în trei părţi, iar bolnavul va bea câte o parte între mesele principale.

Cauzele apariţiei gastritei

– Infecţia cu Helicobacter pylori – apare la 70 % din populaţie şi este cauza principală de ulcer; odată ce infecţia a fost dobândită, poate persista toată viaţa. Poate fi asimptomatică sau poate determina gastrită/ulcer prin alterarea barierei de mucus şi/sau creşterea acidităţii gastrice.

În unele cazuri, Helicobacter pylori afectează mucoasa stomacului, cauzând astfel gastrita și unele tipuri de ulcere (gastric, duodenal). Totodată, în timp, gastrita netratată poate crește riscul de cancer de stomac. De aceea, testul care determină infecția cu Helicobacter pylori este frecvent solicitat de medicul specialist pentru diagnosticarea gastritei.

– Medicamentele antiinflamatorii şi aspirina – antiinflamatoriile din categoria non-steroidiene (ibuprofen, diclofenac, ketonal, indometacin etc.) şi aspirina sunt medicamente folosite pentru dureri articulare, musculare, cefalee, intercurenţe respiratorii etc. Aceste medicamente afectează bariera de mucus a stomacului şi permit acidului să corodeze. Aproximativ 2 din 10 ulcere gastrice au la bază această cauză.

– Intervenţii chirurgicale majore, boli grave, arsuri severe etc. Mecanismul apariţiei gastritei sau a ulcerului este determinat de scăderea fluxului de sânge de la nivelul stomacului, urmat de scăderea secreţiei de mucus.

– Cauze autoimune

– Abuzul de alcool şi tutun

– Infecţia cu unele virusuri, bacterii sau fungi la persoanele imunodeprimate

– Excesul de bilă în special la pacienţii colecistectomizaţi sau cu stomac rezecat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel