Din cuprinsul articolului
Durerile articulare revin, parcă și mai enervante, atunci când ne aflăm la granița dintre două anotimpuri, în special atunci când vara face schimb de tură cu toamna.
În cabinetul medicului ortoped intră mulți pacienți care roagă medicul să vină cu soluții care să le amelioreze sau chiar „stingă” aceste simptome care le fac viața un calvar. Soluții sunt, iar de acest fapt ne asigură dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă, însă, înainte de toate, pentru a ajunge la o soluție eficientă de tratament trebuie realizată o evaluare completă și complexă.
„Deseori, intră la mine în cabinet pacienți care ridică această problemă a durerilor articulare extreme, mai ales în acest sezon. De fiecare dată, discursul meu este același și începe cu propunerea de a face o consultația completă și complexă care să ne arate care este starea de sănătate în momentul T Zero, așa cum îmi place mie să spun. În primă fază, recomand a fi efectuate o serie de analize de laborator, dar și investigații imagistice.”, explică specialistul.
După această evaluare, dr. Tarek Nazer, alăturat unei echipe multidisciplinare din care fac parte și specialiști în fizioterapie, kinetoterapie, dar și specialiști nutriționiști, va elabora un protocol de tratament care aplicat corect va ameliora simțitor durerile.
Kinetoterapia este, fără discuție, una dintre recomandări. Kinetoterapia se traduce printr-un tratament prin mișcare, este diferită de sportul sau mișcarea pe care o facem la o sală de sport sau fitness.
Kinetoterapia presupune un complex de exerciții speciale, indicate pentru fiecare afecțiune în parte, și recomandate de către medicul specialist și efectuate sub supravegherea atentă a kinetoterapeutului. Este foarte important de știut faptul că efectul kinetoterapiei apare de la primele ședințe, dar sunt necesare cel puțin 10 ședințe pentru a avea un rezultat favorabil, în funcție de patologii.
De asemenea, durerile articulare pot fi tratate cu succes și cu ajutorul fizioterapiei, protocol de recuperare medicală care folosește aplicații terapeutice prin intermediul factorilor fizici, pentru a trata diferite afecțiuni. Acești factori fizici acționează asupra receptorilor cutanați (termic, tactil, dureros) care răspund printr-o serie de efecte produse asupra organismului, iar reducerea durerilor fiind principalul efect.
„Durerile articulare apar, pe parcursul vieții, la aproximativ 80% dintre adulți și se traduce printr-un disconfort cuprinzând zona lombară (cel mai frecvent), cervicală sau dorsală, sau poate fi regăsită la nivelul întregii coloane.
Disconfortul poate varia de la o durere ușoară până la o durere severă și persistentă. Se manifestă prin reducerea mobilității articulare, senzații de furnicături și amorțeli transmise în membrele superioare sau inferioare, datorită presării rădăcinilor nervoase.”, explică Dr. Tarek Nazer, medic primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Infiltrațiile cu PRP, pe de altă parte, pot fi o soluție. Ele presupun injectarea în zonele afectate de plasmă îmbogățită cu trombocite și compuși care stimulează regenerarea și vindecarea țesutului afectat.
În altă ordine de idei, medicul specialist ar putea recomanda și infiltrațiile cu acid hialuronic sau infiltrațiile cu celule stem în cazul durerilor ariculare.
„Rolul acestor infiltrații este multiplu: protector al cartilajului articular prin proprietățile vâscoase ale injecției – moleculele de Acid Hialuronic din lichidul sinovial, acționează ca lubrifiant, protejând suprafețele articulare de deteriorarea mecanică, prin proprietăți elastice – sub presiunea generată de încărcarea articulară (greutatea corpului).
Acidul hialuronic din lichidul sinovial acționează ca un absorbant de șocuri, protejând cartilajul față de traumatismul compresivă, nutrient al cartilajului articular, protector al țesutului sinovial. Acidul Hialuronic reprezintă o barieră protectoare pentru membrana sinovială și maschează receptorii pentru inflamație de la nivelul genunchiului, scăzând inflamația.”, explică medicul ortoped, dr. Tarek Nazer.
„Infiltrațiile cu celule STEM reprezintă un tratament non-chirurgical de vindecare, folosit în foarte multe domenii, inclusiv în ortopedie și în medicină sportivă. Practic MSCs sunt injectate în regiunea afectată pentru a stimula și a spori procesul de vindecare.
Celulele stem sunt extrase din țesutul adipos sau măduva osoasă, iar infiltrația cu celule STEM acționează conform sistemului natural de vindecare al organismului. Avantajul este dat de concentrația foarte mare de MSCs, care, odată injectate, inițiază și amplifică procesul de vindecare. Infiltrația cu celule STEM acționează conform sistemului natural de vindecare al organismului.”, conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Artroscopia vine cu multiple beneficii și rezolvări atunci când vorbim despre patologii precum durerile articulare.
„Artroscopia este cea mai utilizată metodă de diagnostic și tratament minim invaziv în patologia articulară. Aceasta permite chirurgului ortoped să vizualizeze, să diagnosticheze și trateze afectarea articulară.
Se realizează printr-o incizie fină, urmată de introducerea în spațiul articular a unui instrument subțire conectat la o cameră video și sursă de lumină, astfel putând fi vizualizate cu precizie structurile articulației.”, conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…