Din cuprinsul articolului
Mult persoane, în special reprezentantele sexului frumos, se pot confrunta cu adevărate dileme privind tratamentul eficient al cearcănelor, pungilor de sub ochi, dar și a ridurilor care apar în jurul ochilor apar din diverse motive.
Experţii spun că trecerea anilor, lipsa somnului, stresul sau statul cu ochii în monitorul calculatorului timp îndelungat sunt tot atâtea cauze ale acestor probleme. În plus, pot fi şi semnul retenției de apă în organism sau chiar al unor boli cronice.
Chiar dacă omul modern apelează pentru combaterea cearcănelor la intervenții chirurgicale și tot felul de tehnici moderne, tratamentele naturiste pot fi la fel de eficiente, dar mai ieftine și la îndemâna oricui, potrivit almanahonline.ro.
Astfel, putem să combatem cearcănele atât din interiorul organismului, prin respectarea câtorva reguli de alimentație, cât și prin aplicarea unor remedii naturiste direct pe cearcăne.
Pentru combaterea lor din interior este suficient să ținem cont de următoarele principii sănătoase:
Previziunile ANM se schimbă constant. Conform celor mai noi date, vremea va suferi schimbări radicale…
Multe femei asociază menopauza cu incapacitatea de a mai face copii, și este întrucâtva adevărat,…
Pacienții cu dizabilități din România expuși unui risc major de sănătate, în urma Deciziei controversate…
Pulsul normal în repaus este unul dintre cei mai importanți indicatori de sănătate cardiacă, utilizat…
Un test pentru demență simplu și rapid, care implică desenarea unui ceas analogic, ar putea…
Știai că poți face accident vascular cerebral (AVC) când te speli pe cap la coafor?…