Din cuprinsul articolului
Escherichia coli sau E. Coli este o bacterie care se găseşte în mediu, în alimente, în apa pe care o bem, în corpul oamenilor şi al animalelor. Denumirea provine de la cel numele bacteriologului Theodor Escherich, care a descoperit-o în anul în 1885.
Deşi cele mai multe tipuri de E. Coli nu sunt periculoase, există câteva tulpini aggressive care pot provoca diaree, infecţii urinare, afecţiuni respiratorii şi renale (sindromul hemolitic-uremic).
Această boală afectează în special copiii şi, în 25% dintre cazuri, poate provoca complicaţii neurologice grave. Conform datelor OMS, are o rată a mortaliţăţii de 3-5%. Unele specii produc o toxină puternică care determină diaree sanguinolentă şi rar pot cauza probleme hematologice grave, inclusiv insuficienţă renală.
Mâncarea, principalul vectorul de transmitere
E. Coli se poate transmite prin mâncare contaminată (în mod special carne de vită insuficient preparată termic, lapte şi suc nepasteurizat, brânzeturi făcute din lapte nepasteurizat, fructe şi legume crude), dar şi prin apă contaminată (atât apa băută, cât şi apa contaminată în care se poate înota), animale (vaci, oi, capre) şi materiile fecale ale persoanelor infectate.
Pe lângă uleiurile volatile, considerate antibiotice naturale (uleiul de coriandru, cimbru sau de scorţişoară), propolis (60 de picături pe zi tinctură sau o granulă cât un bob de mazăre de 3 ori pe zi, timp de 3 luni), se pot folosi infuzii de plante medicinale, cum ar fi Cretusca (filipendula ulmaria), Coada soricelului (achilea millefolium), Gheara diavolului (harpagophytum procumbens), Cătina Albă (Hippophaë rhamnoides L) sau Busuioc (Ocimum basilicum).
În plus, şi unele condimente pot fi utile:
- Nucşoara – se face un amestec dintr-o linguriţă de nucşoară măcinată şi 6 linguri de miere, care se va administra pe parcursul unei zile, cura fiind recomandată a se ţine timp de două săptămâni
- Condimentele antiseptice– din această categorie fac parte cimbrişorul, cimbrul de grădină, oregano, şofrănelul, busuiocul, ienibaharul, anasonul.
TOP 5 recomandări pentru părinţi
- Respectaţi cu stricteţe regulile de igienă individuală şi a celor legate de manipularea, prepararea şi depozitarea alimentelor.
- Spălatul corect al mâinilor cu apă şi săpun, minim 30 de secunde, pe ambele feţe, insistând pe pliurile de flexie şi unghii, de fiecare dată când schimbaţi scutecele sau hainele copilului, utilizaţi toaleta sau gătiţi.
- Utilizaţi scutecele de unică folosinţă, prosoapele individuale.
- Spălaţi periodic cu dezinfectant robinetele chiuvetelor şi toaletele sau cada, dar şi ustensilele (cuţite, furculiţe, farfurii) şi recipientele din bucătărie înainte şi după ce vin în contact cu alimentele cu risc.
- Consumaţi doar apă din surse sigure, carne preparată suficient termic, lapte pasteurizat, legume şi fructe spălate corespunzător sub jet de apă.