Soluțiile de ambalare reprezintă elemente de bază în industria modernă, acestea oferind protecție, siguranță și eficiență în transportul sau stocarea produselor, indiferent de tipul acestora. Mai mult de atât, pe lângă rolul de protecția, un ambalaj îndeplinește și alte roluri, precum cel de promovare, protecția împotrivă deterioraii dar și informarea corectă a consumatorilor în ceea ce privește de exemplu conținutul sau caracteristicile unui produs.
Când facem referire la “ambalaj” la modul general, putem include o gamă foarte largă de astfel de soluții, de la pungi și sticle până la cutii, lazi, navete sau containere de mari dimensiuni, fiecare cu un rol bine definit și eficiente în domeniile în care sunt utilizate. Alegerea acestora depinde de la un caz la altul, în funcție de mărimea produselor ce sunt amplasate în acestea, de tipul lor dar și de cantitate. Astfel, dacă ne legăm de depozitare și transport, unde avem de-a face cu un volum de producție mare, sunt preferate recipiente precum paletii sau boxpaletii, o alegere perfecta în ceea ce privește manevrarea mai ușoară, în special cu un stivuitor sau moto-stivuitor, stivuirea și trasportul în condiții de siguranță.
Referitor la materiale, ambalajele pot fi realizate din diverse materiale, de la plastic și nailon până la lemn și metal, printre multe altele. În ultimii ani însă, printre cele mai eficiente și mai căutate s-au aflat cele de plastic precum lăzi, navete, cutii, containere și boxpaleti. Comparativ cu sistemele de ambalare realizate din alte materiale, cele din plastic sunt mai rezistente în timp, mai ușoare și mult mai ușor de manevrat dar și de adaptat, acolo unde vorbim despre cele modulare sau pliabile.
Containerele din plastic reprezintă soluții utilizate pentru depozitare sau transport, de mari dimensiuni, realizate cu scopul de a susține cantități mai mari de produse, atât de natură solidă cât și lichidă acolo unde este cazul. Astfel, ele sunt realizate din plastic de o calitate mai înalta, care să le facă mai rezistente și mai eficient de utilizat dar și de reutilizat, acesta fiind până la urmă marele avantaj al lor.
Plasticul utilizat pentru producția acestor containere poate varia. Cele mai comune tipuri de plastic folosite sunt polietilena (PE), polipropilena (PP) și policlorura de vinil (PVC), fiecare având proprietăți specifice, care le fac adecvate pentru anumite aplicații.
Câteva dintre cele mai comune industrii în care containerele și boxpaletii din plastic sunt utilizați cu precădere sunt cel agricol, alimentar, medicină, industria chimică, a băuturilor dar și auto-moto, în producția de electronice și electrocasnice și ca soluții eficiente de aprovizionare pentru magazine și centre comerciale.
Industria alimentară folosește o varietate de containere și boxpaleti pentru a asigura manipularea, transportul și depozitarea eficientă a alimentelor în condițîi sigure. Acestea sunt concepute pentru a proteja alimentele de contaminarea fizică, chimică și biologică dar și pentru a le pastra integritate în toate sarcinile în care sunt incluse până la utilizate.
Containerele din plastic sunt utilizate pe scară largă în industria alimentară datorită rezistenței lor la coroziune, a durabilitățîi și a nivelului igienei. Ca un exemplu, containerele de plastic sunt utilizate pentru ambalarea produselor alimentare asemeni fructelor, legumelor, cărnii sau a produselor lactate, pentru transportul acestora către magazine sau pentru livrarea la domiciliu. Acestea pot fi proiectate pentru a fi etanșe, rezistente la umiditate, la microorganisme sau alte intemperii, garantând astfel calitatea și siguranța alimentelor.
Boxpaletii, cunoscuți și sub numele de paleți pliabili sau containere pliabile, sunt un alt instrument vital în industria alimentară. Acestea sunt utilizate pentru depozitarea și transportul în vrac al produselor alimentare, cum ar fi cerealele, fructele și legumele. Boxpaletii sunt adesea fabricați din plastic de înaltă densitate (HDPE) pentru durabilitate și igienă. Ei au avantajul de a fi pliabili când nu sunt folosiți, economisind astfel spațiu de depozitare și costuri de transport.
Pentru transportul alimentelor lichide cum ar fi sucurile sau laptele se folosesc deseori containerele de tip IBC (Intermediate Bulk Container), care sunt rezistente și pot fi reutilizate.
Atât containerele cât și boxpaletii folosiți în industria alimentară sunt în general ușor de curățat și de dezinfectat. Acest lucru este esențial pentru menținerea unui mediu igienic și pentru prevenirea contaminării cu bacterii sau alte microorganisme. Comparativ cu alte materiale, nu se vor deteriora la contactul continuu cu apa sau diverșii agenți de curățare și dezinfectare.
De asemenea, aceste soluții sunt proiectate pentru a fi ușor de manipulat, fie manual, fie cu echipamente precum transpalete sau stivuitoare, pentru a facilita procesele de producție și logistică.
”Acolo unde avem de-a face cu sarcini mari, că anterior menționat, un bazin 1000l poate fi cea mai bună alegere, oferind un volum suficient de mare pentru a depozita o cantitate mare de produse. Atât unul cu pereți plini cât și unul cu pereți gauriti pot fi utilizați pentru o mare varietate de produse precum cele de panificație, fructe, legume sau băuturi”
Când nu sunt utilizate, aceste două soluții pot fi depozitate cu ușurință în spațiile destinate. Posibilitatea de stivuire a lor dar și de pliere îi face ideali pentru locațiile în care nu avem la dispoziție un spațiu de depozitare foarte mare. În alte domenii, ca de exemplu în agricultură, unde sunt utilizați în sarcini precum recoltrea de fructe, legume, făinoase și nu numai, sunt de multe ori ținuți chiar afară când nu sunt utilizați. Fiind realizați din plastic de înaltă calitate, nu sunt afectați de ploaie, soare sau îngheț, divedindu-se a fi o soluție bună pe termen lung.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…