Categories: Stil de viaţă

Cele cinci alimente pe care nu trebuie să le speli niciodată înainte de gătire

Este important să știm că alimentele trebuie spălate înainte de gătire pentru a preveni toxiinfecția alimentară și a îndepărta murdăria, dar există și situații în care spălarea poate fi periculoasă pentru sănătate sau poate reduce savoarea alimentului. În acest sens, este util să cunoaștem care sunt alimentele care nu trebuie spălate pentru a le păstra cât mai multe dintre proprietățile nutritive.

Deși gospodinele tind să curețe foarte bine alimentele pe care le cumpără, fie de la piață, fie de la magazin, specialiștii au demonstrat în nenumărate rânduri că această activitate poate fi nocivă pentru consumatori.

Există o listă de alimente care nu trebuie spălate înainte de a fi folosite.

Ciupercile

Foarte multe persoane tind să introducă ciupercile în apă, deoarece consideră că așa le pot curăța mai bine, însă acest lucru nu e chiar eficient.

Pentru a te putea de consistența și gustul plăcut al ciupercilor, tot ce trebuie să faci este să le cureți cu grijă pentru a elimina pământul de pe ele și alte elemente aflate la suprafață, iar în momentul gătirii, toate bacteriile vor dispărea.

Ouăle

Nici ouăle nu ar trebui băgate sub jetul de apă imediat după ce le cumpărați din magazin, deoarece coaja are pe deasupra o substanță menită să protejeze, iar dispariția acesteia ar putea duce la alterarea conținutului.

Pastele

Cunoscătorii și consumatorii de paste știu, cu siguranță, că acest aliment nu trebuie pus sub jetul de apă rece înainte de a fi gătite, însă există în continuare multe persoane care fac asta.

Amidonul din paste își va face simțită prezența foarte repede în acest caz.

Carnea de porc

De foarte multe ori oamenii sunt tentați să spele carnea de porc imediat după ce o cumpără de la măcelărie pentru a se asigura că aceasta este curată.

Ceea ce mulți nu știu este că aceasta este spălată cu apă rece de către cei care o tranșează și astfel, apar câteva bacterii ce pot fi îndepărtate doar în momentul în care acest aliment este supus unor temperaturi ridicate.

Așa că, pentru a preveni îmbolnăvirea, fierbe carnea de porc înainte de a o găti.

Carnea de pui

Și carnea de pui are nevoie de foarte multă atenție la detalii.

Oamenii obișnuiesc să o folosească foarte des, tocmai de aceea consideră că știu cum să o pregătească înainte de a o servi în farfurie.

Astfel, gospodinele trebuie să țină cont de faptul că în momentul fierberii, pe lângă că acest aliment scapă de eventualele bacterii aflate pe suprafața sa, carnea capătă un gust și mai bun.

„Carnea poate conține o serie de microorganisme – bacterii sau chiar paraziți – care pot să rămână în carne și să determine infecții. Există anumite temperaturi, cum este cea la care se prepară carnea, de peste 60 de grade Celsius, acestea în general distrug microorganismele.

Însă, atunci când este preparată mâncarea, chiar dacă spre exemplu carnea de pui este ținută la temperaturi mai scăzute, temperaturile scăzute nu garantează că aceste microorganisme sunt distruse, nicidecum. Pot să fie inactive, chiar și la temperatura de congelator, la -10/-20 de grade Celsius. Nu sunt distruse bacteriile care pot să determine o îmbolnăvire”, a explicat prof. dr. Tudor Rareș Olariu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a explicat cum ne putem feri de infecțiile cauzate de aceste bacterii, potrivit DC News.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

18 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

48 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: