Categories: Ştiri sănătate

Cel mai puternic om al planetei, vaccinat cu un ser anti-COVID actualizat

Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a primit un vaccin anti-Covid-19 actualizat şi s-a vaccinat şi împotriva gripei sezoniere, a anunţat medicul său.

„Pe măsură ce intrăm în sezonul de răceală şi gripă, preşedintele îi încurajează pe toţi americanii să îi urmeze exemplul”, a transmis medicul personal al preşedintelui, Kevin O’Connor.

Joe Biden a primit, de asemenea, „în urmă cu câteva săptămâni” un nou vaccin împotriva virusului respirator sinciţial (VSR), care este responsabil de infecţii respiratorii precum bronşiolita şi care poate fi deosebit de periculos pentru persoanele în vârstă şi bebeluşi.

Americanii peste 60 de ani ar trebui să se vaccineze împotriva VSR

Autorităţile sanitare din SUA recomandă acum ca toţi americanii cu vârsta de 60 de ani şi peste să fie vaccinaţi împotriva VSR.

Potrivit News.ro, aceştia au autorizat, de asemenea, o versiune actualizată a vaccinurilor Covid 19 de la Pfizer şi Moderna, mai bine adaptată la variantele virusului aflate în prezent în circulaţie.

Numărul de spitalizări legate de Covid-19 a crescut în ultimele săptămâni în Statele Unite, însă succesul acestei noi campanii de vaccinare este incert: precedenta doză de rapel împotriva Covid-19 a fost administrată doar de 17% din populaţia americană.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

4 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: