Sari la conținut

Cel mai nociv tip pește. E plin de toxine și trăiește în cele mai poluate ape, însă mulți români îl preferă pentru că e ieftin

peste
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
peste cu continut ridicat de iod

Ce tip de pește să alegi și ce să eviți? Ei bine, primul pe lista peștilor de evitat este pangasiusul. Deși, e ieftin, nu are oase mici și nici miros puternic de pește, e plin de toxine și trăiește în ape poluate. Optați pentru păstrăv, merluciu sau chiar macrou.

Şi, totuşi, dacă ai şti de unde provine acest peşte, te-ai mai încumeta să îl consumi, chiar dacă e aşa de ieftin?

O scurtă documentare privind această specie hibrid de peşte ne arată că provine din apele Vietnamului, mai exact din râul Mekong, pare-se cel mai poluat din cauza numeroaselor fabrici din apropierea acestuia, ale căror deşeuri ajung frecvent în apă.

Peștele sanitar

De fapt, Pangasiusul nu a fost lăsat de mama-natură în aceste ape, ci a fost creat special pentru a supravieţui şi a face treburi „murdare”. Mai precis, Pangasiusul este o găselniţă a cercetătorilor chinezi, o încrucişare între mai multe specii de peşte, care are o toleranţă extrem de crescută la toxinele prezente în apa cu pricina şi, mai mult, se hrăneşte cu acestea, în aşa fel încât curăţă apa de toate relele.

Astfel, peştele nu face altceva decât să se hrănească toată viaţa cu toxine, bacterii şi microorganisme, dar şi resturi de peşti morţi, uscaţi şi măcinaţi sub forma unei pudre. Nu degeaba i se mai spune şi peştele sanitar.
Consecinţa? Veţi pune pe masă un produs ce nu merită nici pe departe titulatura de peşte sănătos.

Cu toate acestea, autorităţile nici nu infirmă, nici nu confirmă aceste acuzaţii la adresa peştelui insalubru. Rămâne la latitudinea noastră, a consumatorilor, să decidem ce e sau nu adevărat şi ce punem în coşul de cumpărături data viitoare când mergem la supermarket.

Dr. Simona Carniciu: „Peşti foarte sănătoşi sunt păstrăvul, merluciul, macroul, carasul”

„Peştii pot fi foarte toxici, dacă nu ştim cum să-i alegem şi, mai ales, în funcţie de condiţiile în care au fost crescuţi.

Pangasiusul, pe lângă faptul că nu are prea mulţi nutrienţi, dar este foarte comod de gătit, pentru că nu are oase, mai vine şi cu o cantitate suficient de mare de toxine.

Motivul este acela că el trăieşte într-un mediu poluant şi este şi un peşte sanitar, deci clar se hrăneşte numai cu toxine”, a explicat medicul nutriţionist Simona Carniciu.

Pe lângă pangasius, specialiştii spun că sunt şi alte specii de peşte pe care ar trebui să le evităm sau  să le consumăm în cantităţi cât mai mici. Printre acestea se numără şi bibanul sau rechinul. Şi somnul se află pe lista “neagră. Pentru a accelera creşterea, mulţi producători îi hrănesc cu hormoni.

„Dacă este mai mare de 0,5 kilograme poate să acumuleze o cantitate mare de mercur”, mai atenţionează nutriţionistul.

În schimb, peşti foarte sănătoşi sunt păstrăvul, merluciul, macroul, carasul. În plus, trebuie gătiţi sănătos şi să avem grijă să nu luăm bucăţi de kilograme foarte mari, mai explică medicul nutriţionst Simona Carniciu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel