Din cuprinsul articolului
Uleiul de palmier este cel mai popular ulei vegetal din lume. 85% din acesta provine din Indonezia și Malaezia, iar producția sa a fost puternic criticată pentru defrișările pe scară largă, potrivit unui reportak realizat de BBC.. Borneo și-a pierdut aproape 40% din pădure în ultimul deceniu din cauza uleiului de palmier, ceea ce a provocat o scădere dramatică a numărului de orangutani și elefanți de pe insulă. Cu toate acestea, se pare că uleiul de palmier este cel mai productiv ulei vegetal, folosind mult mai puțin teren decât celelalte.
Pentru că are în compoziţie acizi graşi saturaţi (în procent de 50%), uleiul de palmier este semi-lichid şi este rezistent la procesele oxidative, deci nu râncezeşte uşor. Nu se degradează uşor în timpul gătirii (prăjirii).
În stare brută, are culoare roşiatică, graţie conţinutului său mare de carotenoizi, precursori ai vitaminei A – de 5-20 de ori mai mare ca alte uleiuri vegetale şi de 4-5 ori mai mare ca în morcovi. Şi concentraţia de vitamina E e mare, dar scade la jumătate în timpul gătirii.
De asemenea, uleiul brut mai oferă cantităţi impresionante de antioxidanţi. Nu e de mirare, deci, că populaţiile africane defavorizate consumă cantităţi mari de ulei de palmier brut, bogat în substanţe nutritive.
În compoziţia produselor de patiserie şi ale alimentelor preambalate din comerţ se foloseşte ulei de palmier rafinat, pentru a înlocui alte materii grase vegetale, mai periculoase pentru sănătate.
Cultivarea palmierilor pentru ulei are ca rezultat defrișări excesive, iar utilizarea uleiului de palmier ca biocombustibil ar trebui să fie interzisă, a concluzionat Comisia Europeană.
CE a publicat criteriile de determinare a culturilor agricole care aduc daune mediului, ca parte a unei noi legi care are ca scop creșterea ponderii energiei din surse regenerabile la 32% până în 2030, precum și stabilirea surselor adecvate de energie regenerabilă.
Legea prevede limitarea utilizării materiilor prime pentru biocombustibili care sunt dăunătoare mediului la nivelurile din 2019 până în 2023, apoi reducerea la zero până în 2030.
În 2016, organizaţia Amnesty International a acuzat industria că foloseşte copii foarte mici, chiar şi de opt ani, în procesul de producţie. De asemenea, studiile arată răspândirea la scară largă a unor conflicte între marii producători şi comunităţile locale. Producţia de ulei de palmier a fost şi unul dintre cauzele incendiilor de vegetaţie din 2015, care au cauzat un grad foarte ridicat de poluare a aerului, iar defrişările au contribuit la schimbările climatice.
Mulţi ar spune că soluţia este să fie stopat consumul de ulei de palmier. Cu toate acestea, multe companii au protestat, aducând argumente diverse, cum ar fi cel potrivit căruia uleiul de palmier este foarte eficient, mai ales că pentru cultura acestor palmieri se folosesc mai puţine pesticide.
Aproape 80 % din producţia uleiului de palmier este utilizată în industria alimentară. Deşi pe etichete figurează uneori sub denumirea simplă de ulei vegetal, uleiul de palmier intră în compoziţia unui număr mare de produse.
Este de asemenea bun pentru panificaţie şi folosit în aproape 50 % din alimentele procesate industrial, precum dulciurile, cerealele, laptele praf sau chipsurile, datorită capacităţii sale de a omogeniza foarte bine ingredientele.
În industria cosmetică este folosit datorită conţinutului mare de vitamina A, E şi antioxidanţi. Este un bun remediu şi pentru pielea iritată, sensibilă sau inflamată şi poate îmbunătăţi structura unghiilor sau a firului de păr, intrând în compoziţia multor creme, săpunuri şi loţiuni.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…