Din cuprinsul articolului
Un nou studiu revoluționar a peste 500 de cazuri de variolă a maimuței diagnosticate pe tot globul sugerează că boala este omisă și diagnosticată greșit frecvent, deoarece testele și vaccinările întârzie.
Studiile de caz din raport, care provin de la aproximativ 100 de clinicieni diferiți staționați în întreaga lume, dezvăluie că unele dintre cele mai comune simptome ale variolei maimuțelor în focarul actual s-ar putea să nu se alinieze întotdeauna cu ceea ce oamenii se așteaptă să vadă.
„Cei mai mulți oameni nu au avut niciodată vreo pregătire pentru variola maimuțelor”, a declarat pentru Insider autorul principal al studiului Chloe Orkin, profesor de medicină HIV la Universitatea Queen Mary din Londra. „Lucrul important este să îi ajutăm pe medici să o recunoască, astfel încât să nu o confunde cu o infecție cu transmitere sexuală”.
Studiul lui Orkin, publicat joi în New England Journal of Medicine, a constatat că printre 528 de pacienți cu variola maimuței identificați în 16 țări între aprilie și iunie, erupțiile cutanate au fost frecvente (apar în 95% din cazuri).
Aproximativ 73% dintre pacienți aveau leziuni anogenitale, în timp ce aproximativ 10% dintre pacienți aveau doar o leziune de variola maimuță vizibilă pe ei. 98% dintre pacienți, care toți au fost de acord să participe la studiu, erau bărbați homosexuali sau bisexuali, ceea ce reflectă faptul că o mare parte din transmiterea variolei maimuțelor din acest focar a avut loc în timpul contactului sexual.
Unii pacienți au avut probleme la înghițire sau atunci când au mers la toaletă
„Cazurile au variat de la foarte ușoare până la atât de dureroase, încât a devenit imposibil pentru pacienți să folosească toaleta sau să înghită”, a spus Orkin.
„Oamenii nu prezentau doar probleme ale pielii”, a adăugat ea, ceea ce este diferit de modul în care a fost caracterizat virusul în focarele anterioare. „De asemenea, prezentau probleme în interiorul anusului și în interiorul gurii. Și, uneori, aceste probleme erau atât de grave încât oamenii trebuiau internați la spital pentru durere”.
Simptomele infecției cu variola maimuțelor care au apărut înainte ca oamenii să dezvolte o erupție cutanată includ: febră (la 62% dintre pacienți), letargie (41% din timp), dureri musculare (31%) și dureri de cap (27%). Dintre 70 de pacienți care au fost internați în urma studiului, cele mai frecvente probleme au fost durerea ano-rectală severă (21 de pacienți), infecțiile cutanate (18 pacienți) și probleme la înghițire (cinci pacienți).
Tratamentul precoce este esențial, nu numai pentru a ajuta la ținerea virusului, ci și pentru că tratamentele antivirale disponibile funcționează cel mai bine atunci când sunt administrate devreme în cursul unei infecții.
Primul copil infectat cu variola maimuței
Medicii au confirmat primul caz de variola maimuței înregistrat la un copil.
Președintele Centrului de Inovație în Medicină, dr. Marius Geantă, a făcut anunțul cu privire la acest caz pe pagina sa de Facebook.
„A fost diagnosticat primul caz de infectare cu virusul variolei maimuței la copil: un băiat cu vârsta mai mică de 10 ani, din Olanda. Molalitățile prin care băiatul a ajuns să fie infectat nu sunt cunoscute, iar datele provenind din analiza genomică a virusului care a infectat copilul sunt diferite de cele obținute prin secvențierea altor cazuri diagnosticate in Amsterdam”, a scris dr. Geantă în postarea sa.