Cel mai mare spital din Moldova nevoit să-și amâne operațiile. Care este apelul medicilor către populație

Cel mai mare spital din Moldova nevoit să-și amâne operațiile. Care este apelul medicilor către populație.

Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi traversează o criză acută de sânge. Din acest motiv, mai multe intervenţii chirurgicale şi ortopedice sunt amânate zilnic. Medicul şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu a declarat că, din păcate, numărul donatorilor a scăzut în această perioadă, în condiţiile în care necesarul de sânge rămâne ridicat chiar şi în lunile de vară.

Cel mai mare spital din Moldova nevoit să-și amâne operațiile

„Ca în fiecare vară, numărul donatorilor a scăzut, în condiţiile în care necesarul de sânge este mare. Avem nevoie de sânge pentru traumatisme. . Ieri am avut un traumatism toracic sever care a necesitat intervenţie chirurgicală şi transfuzie de sânge şi ulterior în Terapie Intensivă.

Este nevoie de sânge în Chirurgie, Ortopedie, Gastroenterologie, Hematologie, dar şi în alte secţii. În această situaţie o parte dintre intervenţiile chirurgicale sunt amânate.

Mă refer la operaţii chirurgicale mari, cele pentru neoplazii (tumoră – n.r.) care au nevoie de câteva unităţi de sânge şi sunt amânate o zi, două, trei, până se găseşte o soluţie”, a declarat Diana Cimpoeşu, potrivit Agerpres.

Medicii fac apel la populație să doneze sânge

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” a mai spus că, din păcate, există zilnic pacienţi care află că nu pot fi operaţi pentru că le trebuie asigurată o minimă cantitate de sânge atât preoperator sau în timpul intervenţiilor chirurgicale.

„Se aduce sânge din toate judeţele Moldovei. Atunci când au fost aduşi pacienţi din Mureş sau din zona de Nord Vest s-a cerut sânge şi de acolo. Totuşi, nu este suficient. Numărul de donatori ar trebui să fie mai mare.

Apelul nostru este să nu se uite că există oameni care au nevoie de sânge. Unii cu afecţiuni severe acute care au o scădere importantă de hemoglobină. Alţii care pur şi simplu în plină sănătate prezintă o hemoragie acută traumatică sau nu, dar a cărei viaţă poate fi pusă în pericol de lipsa sângelui.

Sunt situaţii în care echipa din Chirurgie, ATI nu pot face nimic dacă nu se transfuzează o cantitate de sânge pentru pacientul. Ieşenii, moldovenii, sunt invitaţi să doneze. Cei din alte judeţe să doneze la centrele cele mai apropiate, iar cei din Iaşi la CRTS”, a mai spus Diana Cimpoeşu.

Recent Posts

Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate parțiale oficiale. Cine intră în turul 2: Ciolacu, Simion, Lasconi sau Georgescu-

Călin Georgescu, un candidat independent cu viziuni pro-ruse și ultra-naționaliste, conduce surprinzător în rezultatele parțiale…

54 de secunde ago

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

8 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

8 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

8 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

8 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

9 ore ago

Citeste si: