Sari la conținut

Cel mai mare beneficiu al postului. Nutriționist: „Este foarte bine să-i dăm corpului nostru o pauză”

post
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Postul Paștelui, vindecarea sufletului si a trupului

Din cuprinsul articolului

Pe data de 15 noiembrie, creștinii ortodocși și greco-catolici au început postul Crăciunului, unul dintre cele mai lungi posturi. Acesta se va încheia pe 24 decembrie. 

Postul aduce beneficii atât din punct de vedere fizic, cât și mintal. Această pauză alimentară ne poate face să apreciem mai mult ceea ce avem și ne poate face să fim disciplinați și determinați să ne atingem scopul.

De asemenea, din punct de vedere fizic, organismul are nevoie de o pauză periodică. De fapt, specialiștii consideră că este indicat să alegem două zile din săptămână în care să facem post intermitent, pe lângă posturile religioase.

Reducerea cantității alimentelor va echilibra funcțiile organismului. Experții susțin că organismul uman nu este genetic structurat și obișnuit pentru abundență, ci dimpotrivă.

Astfel, postul poate avea nenumărate beneficii. Cu toate acestea, este recomandat să ceri sfatul unui specialist înainte de a începe unul.

Cel mai mare beneficiu al postului

Dr. Mihaela Bilic afirmă că postul ajută organismul uman atât din punct de vedere mental cât și fizic:

„Este un exerciţiu care mai degrabă ne face să fim orgolioşi şi ne hrăneşte ego-ul. Apoi, din punct de vedere al pauzei pe care o luăm de la produse de origine animală, din nou eu îl consider un lucru pozitiv, pentru că, atunci când ai de toate, nu le mai apreciezi.

De ce să nu ne gândim şi la organismul nostru?! Este foarte bine să avem şi proteine de origine vegetală şi să-i dăm corpului nostru şi metabolismului pauză de la digestia produselor de origine animală. E o chestiune, până la urmă, de alimentaţie diversificată şi dietă echilibrată”, a spus Bilic, potrivit radioconstanta.ro.

Postul, izvor de sănătate și tinerețe

Un studiu, realizat de cercetătorii de la University of Southern California, sugerează că postul impulsionează celulele stem să producă noi celule albe în sange, care luptă cu infecţiile. În plus, că postul are efecte pozitive în întărirea sistemului imunitar. Oamenii de ştiinţă au descoperit că postul prelungit reduce enzima PKA, care este asociată cu procesul de îmbătrânire şi cu un hormon care creşte riscul de apariţie a cancerului şi a tumorilor. Studiul a analizat persoane care au ţinut post timp de două sau patru zile consecutiv pe o perioadă de şase luni, scrie csid.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel