Dacă nu aveți timp de mers la sală, de masaje și unguente anticelulitice, un leac din bătrâni ar putea să vă fie cel puțin la fel de folositor: sucul de ceapă! E drept, este o cură de durată – cel puțin 3 luni – dar se pare că dă rezultate excelente.
Iată miraculoasa rețetă
Se curăță un kilogram de ceapă albă. Se stoarce (în storcătorul de fructe), iar peste zeama obținută se adaugă 200 g de miere de bună calitate. Se amestecă bine și se dă la rece.
Înainte de fiecare administrare, sucul de ceapă cu miere trebuie bine amestecat.
Planul de dietă
Se administrează zilnic câte 40 de ml, înainte de fiecare masă principală a zilei (mic dejun, prânz, cină).
Cura se urmează cu strictețe timp de trei luni, după care se face o pauză de o lună și se reia pentru încă trei luni.
Pentru a ajuta la eliminarea apei din țesutul adipos, se poate recurge, concomitent, și la alte remedii naturiste: timp de o săptămână, la începutul și la sfârșitul fiecărei sesiuni de cură de ceapă, se vor bea câte două căni pe zi de ceai de coajă de soc – 2 linguri la 500 ml apă, fierte până scade la jumătate.
Benefice sunt și băile de fân, paie de ovăz și plante medicinale – afin, aloe, alun, castan sălbatic, coacăz negru, coada calului, frunze și teci de fasole, iederă, ienupăr – în care se adaugă și sare de mare. Băile ar trebui să dureze 20-30 de minute, după care obligatoriu persoana se va înveli foarte bine și va sta la căldură cel puțin un ceas și jumătate.