Din cuprinsul articolului
Sunt laxativ natural eficient și ajută la la slăbit. Prunele au beneficii remarcabile asupra sănătăţii, fiind extrem de bogate în vitaminele A şi B, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier.
Sunt recomandate astenicilor, sportivilor, copiilor şi persoanelor care suferă de constipaţie ori de boli hepatice. Recent, oamenii de știință de la Universitatea din Liverpool au adus dovezi că prunele ajută în regimurile de slăbit.
Ei au analizat circa o sută de adulți supraponderali, care nu prea consumau alimente bogate în fibre (element pe care prunele uscate îl au din plin). După trei luni, s-a constatat o pierdere medie în greutate de 2 kg la persoanele care consumaseră prune uscate, față de numai 1,5 kg la cei care nu apelaseră la aliment.
Circumferința taliei a scăzut cu 2,5 cm la cei care au mâncat prune, și cu 1,7 cm la ceilalți. Efectul consumului de prune uscate asupra greutății s-a manifestat mai pregnant în ultimele patru săptămâni de regim.
Prunele, laxativ natural
Trei rețete cu prune
Prunele au efect de laxativ natural și reprezintă un tratament viabil împotriva constipației. Există mai multe variante pentru pregătirea lor.
- Nutriționiștii recomandă prunele uscate sau magiunul ca fiind mai eficiente în constipație decât fructele proaspete. 3-4 prune uscate consumate în fiecare zi sunt suficiente pentru a preveni constipația.
- Șase sau șapte fructe uscate se lasă la macerat toată noaptea într-un pahar cu apă, iar dimineața, pe stomacul gol, se bea întâi lichidul, apoi se mănâncă fructele.
- Rețetă de magiun cu prune. Se spală prunele proaspete, se scot sâmburii, apoi prunele se dau prin mașina de tocat. Întro cratiță se pune pasta la fiert, la foc mic, având grijă să amestecăm mereu. Pentru a scăpa de acest inconvenient se poate pune cratița la cuptor. Cei cărora le place magiunul mai dulce pot adăuga zahăr, cam 50 de grame la un kilogram de prune. Se ține pe foc circa 4-5 ore până când magiunul scade (circa 50% sau chiar mai mult din cât era inițial) și are o culoare închisă, aproape neagră. La finalul fierberii, se poate adăuga și nucă (un kilogram de nucă la 10 kilograme de prune). Se pune magiunul în borcan și se dă la rece.