Una dintre amenințările sezonului rece este dezvoltarea unei infecții urinare. Pe fondul unui sistem imunitar vulnerabil, o igienă intimă precară, pauzele foarte lungi între urinări, sexul neprotejat sau chiar hainele sintetice pot favoriza accesul și rapiditatea înmulțirii bacteriilor în zona intimă.
Astfel, apare infecția urinară, care ocupă locul al doilea ca frecvență în lume, după afecțiunile respiratorii. Ceea ce declanșează infecțiile urinare sunt diferiți agenți patogeni, precum bacterii, fungi sau paraziți, însă de cele mai multe ori, vina o poartă bacteria Ecoli.
Un mare dezavantaj al acestor infecţii este acela că, deşi sunt tratate şi vindecate, pot apărea periodic. În afara medicamentelor prescrise de medic, există numeroase plante antiseptice ce acţionează ca adevărate dezinfectante urinare naturale. Este obligatorie vizita la medic, întrucât în cazul inflamaţiilor căilor urinare sau a vezicii urinare, unele plante pot irita. Femeile care au infecții urinare repetate obișnuiesc să le combată cu pastile cu extract de merișor, „planta-minune” despre care s-a zis că drenează bacteriile din tractul urinar.
Merişoarele au acţiune bactericidă (datorită acizilor benzoic şi citric), diuretică, antiinflamatorie şi antiinfecţioasă. Sunt un dezinfectant urinar şi dizolvă uraţii.
Frunzele de merişor se recoltează în septembrie-octombrie, când conţinutul lor în substanţe active este la maximum şi se usucă la umbră, în strat subţire. Ele conţin arbutozidă, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă, metilarbutozidă, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, săruri de magneziu, săruri ale acizilor organici, vitamina C şi alte vitamine, leucoantociani şi flavonali glicozidaţi (leucocianidină, cianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanolici şi altele). Conţinând acid benzoic şi acid citric, frunzele – ca şi fructele – au acţiune bactericidă. Datorită acidului chinic, extractele lor acţionează ca dezinfectant urinar.
Decoct contra cistitei
Ceaiul obţinut din frunze de merişor se administrează ca diuretic şi antiseptic în tratamentul bolilor căilor urinare, îndeosebi în stări inflamatorii purulente (cistite, pielite, uretrite). Acest decoct se prepară din două linguriţe cu frunze mărunţite, peste care se toarnă 100 ml apă rece şi se lasă timp de o oră la rece, la macerat. După aceea, lichidul se strecoară într-un alt vas, iar peste frunzele rămase se adaugă 100 ml apă clocotită şi se lasă la fiert timp de 15 minute. Vasul se ia apoi de pe foc, se lasă acoperit zece minute şi se strecoară conţinutul. Se amestecă ambele lichide, se completează cu apă fiartă şi uşor răcită, până la 200 ml, şi se îndulceşte cu miere. Din acest decoct se ia câte o lingură la un interval de trei-patru ore, până dispar simptomele bolii.
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…