Dacă mult timp se credea că o cafea tare poate anihila efectele alcoolului, Richard Stephens, profesor de psihologie la Universitatea Keele, susține că cea mai bună metodă să scapi demahmureală e să iei un mic dejun copios, bazat pe carbohidraţi şi prăjeli.
Dar tocmai asta este soluţia pentru a scăpa de mahmureală, spune Richard. De exemplu, un mic dejun englezesc, format din ouă prăjite, pâine şi cârnaţi, asigură destulă glucoză pentru a vindeca mahmureala.
Stephens şi-a prezentat teoria la întâlnirea anuală a Alcohol Hangover Research Group. El a recunoscut că a verificat eficienţa acestui remediu pe propria piele.
De asemenea, medicamentele anti-inflamatoare au un efect destul de bun, de exemplu ibuprofenul.
Cercetătorii de la Universitatea Cornell au declarat, în urma unui studiu realizat anul trecut, că oamenii sunt „programaţi biologic” să-şi dorească alimente bogate în grăsime.
Iar consumul de alcool reduce autocontrolul, de aceea atunci când suntem mahmuri ni se face poftă de o mâncare nesănătoasă, pe care în mod normal am evita-o.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…