Din cuprinsul articolului
Bolile cardiovasculare se află pe lista celor mai letale boli din toată lumea. Deși dezvoltarea acestora depinde foarte mult de factorii genetici, există și factori externi care pot fi controlați, diminuând riscul bolilor.
Stilul de viață este decisiv în ceea ce privește starea noastră de sănătate. Acesta poate influența atât dezvoltatea bolilor, cât și eliminarea lor.
Alimentația, exercițiile fizice și odihna sunt principalele elemente pe care se bazează un stil de viață sănătos. Atunci când sunt în armonie, organismul nostru devine puteric și mai puțin predispus la riscul de a dezvolta diverse boli.
De asemenea, obiceiurile nesănătoase, precum fumatul, au o contribuție majoră în intensificarea acestor riscuri.
Dr. Vasi Rădulescu, renumit medic român, își dedică foarte mult din timp pentru a educa românii despre sănătate.
Pe site-ul medicului se regăsesc o multitudine de factori de risc ce contribuie la dezvoltarea afecțiunilor cardiovasculare.
Vârsta. Înaintarea în vârstă crește riscul de deteriorare și îngustare a arterelor și de slăbire sau îngroșare a mușchiului cardiac.
Sexul. Bărbații prezintă, în general, un risc mai mare de boli de inimă. Riscul pentru femei crește după menopauză.
Antecedente familiale. Un istoric familial de boli de inimă crește riscul de boală coronariană, mai ales dacă un părinte a dezvoltat-o la o vârstă fragedă (înainte de 55 de ani pentru o rudă de sex masculin, și 65 de ani pentru o rudă de sex feminin).
Fumatul. Nicotina vă strânge vasele de sânge, iar monoxidul de carbon poate deteriora căptușeala interioară a acestora, făcându-le mai sensibile la ateroscleroză. Atacurile de cord sunt mai frecvente la fumători decât la nefumători.
Alimentația deficitară. O dietă bogată în grăsimi, sare, zahăr și colesterol poate contribui la apariția bolilor de inimă.
Tensiune arterială ridicată. Tensiunea arterială ridicată necontrolată poate duce la întărirea și îngroșarea arterelor, îngustând vasele prin care circulă sângele.
Diabetul. Diabetul vă crește riscul de boli de inimă. Ambele afecțiuni au în comun factori de risc similari, cum ar fi obezitatea și tensiunea arterială ridicată.
Inactivitatea fizică. Lipsa de exerciții fizice este, de asemenea, asociată cu multe forme de boli de inimă și cu unii dintre ceilalți factori de risc ai acesteia, scrie drvasiradulescu.ro.
Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…
Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…
Cum arată negii cancerigeni. Negii genitali sunt mai mult decât simple excrescențe ale pielii sau…
Detectarea precoce a cancerului este esențială pentru a îmbunătăți șansele de tratament eficient și supraviețuire.…
Saturn, planeta disciplinei și a karmei, a fost retrogradă din iunie 2024, aducând cu sine…
10 lucruri pe care un om inteligent nu le face: Descoperă secretele succesului personal. Inteligența…