Din cuprinsul articolului
Cei care vorbesc despre bolile lor se îmbolnăvesc mai rău. Știința a dovedit o legătură puternică între cuvinte și boală. Ce trebuie să facem:
Oamenii de știință au dovedit legătura dintre cuvinte și aparatul genetic uman, fiind chiar dezvoltată o direcție complet nouă a geneticii undelor cuantice, care constă în influența vorbirii asupra aparatului genetic uman.
De altfel, cuvintele au o putere incredibilă. Ca și gândurile, de altfel. De aceea este foarte important ce spunem, ce gândim. Ne vor influența. Când ne schimbăm gândurile, ele la rândul lor ne vor schimba viața.
Metodele de creștere a conștientizării care conduc automat la experiențe de viață mai bune, la o viață mai sănătoasă, oferă un sentimente de securitate și control asupra propriului viitor, dar și asupra celorlalți.
Iată câteva cuvinte care ar trebui abandonate și înlocuite cu altele:
boala – stare;
– moartea – plecare;
– problemă – întrebare;
– accident, furt, bătaie, scandal, catastrofă – eveniment, situație;
– decedat – plecat.
Ce se întâmplă când înjurăm…
Este foarte interesant ce se întâmplă atunci când înjurăm, când rostim vorbe urâte. Cercetătorii au inventat un aparat ce traduce cuvintele umane în unde electromagnetice. Atunci când omul înjură fără încetare, cromozomii lui se rup, genele își schimbă locul.
Astfel, ADN-ul începe să dezvolte programe nenaturale. Acesta este modul în care programul este transmis treptat descendenților.
Înjurăturile provoacă un efect mutagen, similar cu cel care oferă o radiație cu o putere mare de roentgeni. Astfel, de fiecare dată când ne aflăm într-o situație când trebuie să folosim cuvinte negative, să încercăm să le înlocuim cu alt cuvânt.
La început probabil nu ne vom simți confortabil, dar este absolut necesar. Iată un exemplu: Urmărește momentul din discurs când spui un cuvânt negativ.
Ce trebuie să facem
După încheierea conversației, scrie această situație pe o hârtie. Scrie expresia pe care ai folosit-o și transform-o în alt cuvânt pozitiv. Fă acest lucru de câteva ori pentru a consolida obiceiul în subconștientul tău, noteazpă devorbacutine.eu.
Urmărește cuvintele rostite cu mintea. Scrie totul pe hârtie. Creează o listă de cuvinte negative pe care le folosești cel mai des, chiar fără să observi. Alături de cuvântul cu conotație negativă scrie cuvântul pozitiv sau neutru pe care să-l poți folosi în schimb.
Folosește cât mai multe cuvinte pozitive, în spatele cărora există vibrații pure. Acestea sunt cuvintele ușoare, subtile, de care fiecare dintre noi are nevoie pentru a se încadra în această lume.
Încorporează în mod conștient cuvinte sublime, vibraționale atât în vorbirea ta, cât și în mintea ta. Vei vedea cum schimbările pozitive nu vor întârzia să apară.
Așadar, să creștem vibrația, să gândim pozitiv, să ne dorim iubire și să dăruim iubire. Cam despre asta este vorba… Este chiar atât de greu?